ZF Power Summit 2019. Ludmila Stuparu, CivicTech, manager proiect Open Energy: Am lansat anul trecut o platformă de date deschise care monitorizează consumul lunar de energie al instuţiilor publice

Autor: Alexandra Cepăreanu 20.02.2019

CivicTech, un start-up nonguvernamental pornit în primăvara lui 2017 de ex-bursieri ai GovITHub, a lansat anul trecut o platformă de date deschise care monitorizează consumul lunar de energie al instuţiilor publice. În prezent, pe platformă sunt înregistrate 24 de instituţii publice din Bucureşti şi Alba Iulia, a spus Ludmila Stuparu, CivicTech, manager proiect Open Energy, în cadrul evenimentului ZF Power Summit 2019.

„Am vrut să venim cu o inovare în sistemul energetic românesc şi am lansat anul trecut o platformă de date deschise care monitorizează consumul lunar de energie al instuţiilor publice. Am trimis scrisoare oficială la Palatul Parlamentului, prin care i-am invitat să facă parte din această platformă, dar încă nu am primit răspuns”, a spus Ludmila Stuparu.

În prezent, reprezentanţii CivicTech vo să dezvolte o hartă care să cuprindă toţi pronsumatorii din România, astfel încât „să ştim unde se află, cât consumă şi cu cât contribuie.”

„Acum avem o provocare în zona de automatizare, pentru că am încercat să venim cu o soluţie tehnică simplă, care să elimine complet factorul uman şi care să ne ajute să scalăm platforma la nivel naţional. Automatizarea este foarte greu de implementat pentru că trebuie să ne conectăm la  Enel sau la distribuitori, dar este nevoie de sisteme inteligente, iar în prezent România stă prost pe această temă şi nu avem date din anii anteriori. Dar credem că dacă deschidem datele putem facilita consumul de energie electrică.”