Le Maire, ministrul francez de finanţe: Recesiunea italiană ameninţă economia Franţei

Autor: Catalina Apostoiu 22.02.2019

Mediul economic mondial şi european a devenit mai ameninţător pentru Franţa în ultimele luni, recesiunea din Italia fiind îndeosebi un pericol serios, a declarat ministrul francez de finanţe, potrivit Bloomberg.

Riscurile  se acumulează, de la ameninţarea unor noi sancţiuni comerciale americane la nesiguranţa legată de Brexit, o încetinire abruptă a Germaniei şi dificultăţile interne legate de protestele Vestelor Galbene.

Recesiunea din Italia a generat alarmă în Paris în condiţiile în care economiile celor două ţări sunt strâns legate, cu companii comune în multiple sectoare şi fluxuri comerciale anuale de aproximativ 90 miliarde de dolari.