Şeful Telekom România: Am putea să nu participăm la licitaţia 5G. După condiţiile create de OUG 114 pare foarte, foarte greu să justificăm investiţia. Putem să lansăm 5G cu ce frecvenţe avem şi să oferim ani de zile servicii de foarte bună calitate

Autor: Adrian Seceleanu 22.02.2019

Grupul Telekom ar putea să ia decizia să nu participe la licitaţia de frecvenţe radio pentru tehnologia 5G pe care statul român o va organiza în această toamnă dacă cerinţele impuse în caietul de sarcini vor fi foarte nefavorabile, în condiţiile în care deja condiţiile de pe piaţa de comunicaţii au devenit şi mai dure după noile taxe introduse de Guvern la finele anului trecut.

„Când ne uităm la costul potenţial al participării la licitaţie în condiţiile create de OUG 114 ar fi foarte dificil să justificăm o investiţie. În mod normal la aceste licitaţii se vând licenţe radio pe o perioadă de 15 ani. Şi atunci îţi faci calcule, un plan de business pe 15 ani – iar noi înţelegând piaţa locală, ştiind gradul de competiţie, cunoscând situaţia de ansamblu de pe piaţă estimăm că în aceste condiţii sunt foarte multe semne de întrebare în legătură cu beneficiul unei asemenea investiţii”, a declarat Miroslav Majoros, CEO al grupului Telekom România, în cadrul unei întâlniri cu media, răspunzând unei întrebări adresate de ZF privind planurile companiei în legătură cu licitaţia 5G.

Şeful grupului Telekom a criticat şi calendarul licitaţiei, despre care a afirmat că este foarte strâns pentru ca operatorii să aibă timp să analizeze caietul de sarcini şi să îşi pregătească bugetul necesar.

Este deci posibil ca Telekom să ia decizia să nu participe la licitaţie, l-a întrebat ZF pe Majoros. „Da, este posibil, dacă vor fi condiţiile de aşa natură”, a răspuns el. Întrebat de un alt jurnalist dacă Telekom îşi permite să nu participe la licitaţia 5G, şeful Telekom a răspuns că grupul nu se poate arunca într-o licitaţie dacă planul de business nu are sens. „Ne-am putea permite să ne aruncăm într-o licitaţie care ar însemna o pierdere sigură? Suntem într-un business financiar, nu suntem o organizaţie caritabilă. Desigur ne putem imagina că în mod potenţial condiţiile vor fi foarte defavorabile. Şi vreau să spun foarte nefavorabile. Atunci nu vom participa. Eu sper cu tărie că vor fi condiţii rezonabile la licitaţie, aşa cum au fost în cele mai multe ţări europene”.