Ce se va întâmpla cu Pilonul II: Comisioanele administratorilor de fonduri de pensii vor ajunge la doar 0,2%, în timp ce li se mai cere să aducă 800 de milioane de euro în ţară

Autor: Alex Ciutacu 22.02.2019

Comisioanele percepute de administratorii de fonduri de pensii private Pilon II au fost reduse prin OUG 114 de la 2,5% la 1%, însă jumătate din acesta va merge la Casa Naţională de Pensii, astfel încât noul comision maxim asupra contribuţiilor va fi de 0,5%.

Potrivit surselor din piaţă, din acest nivel, circa 0,3% se duc la ASF, deci comisionul maxim asupra contribuţiilor va di de 0,2%.

Mai mult, pe lângă reducerea comisioanelor de administrare, OUG obligă acţionarii administratorilor săa ducă capital suplimentar.

Nivelul capitalului necesar în noua formulă este stabilit în funcţie de nivelul contri­bu­ţiilor primite de fiecare adminis­tra­tor.

 Astfel, dacă valoarea contribuţiilor este sub 100 mil. euro atunci capi­talul social necesar este de 5%, dacă valoa­rea contribuţiilor se situează între 100 şi 500 mil. euro atunci capitalul social necesar este de 7%, iar dacă valoarea contribuţiilor trece de 500 milioane de euro cerinţa de capital ajunge la 10%.

Unii investitori sunt de părere că este imposibil ca cineva să administreze profesionist cu un comision de 0,2%, mai ales în timp ce este cerut un capital de zece ori mai mare, potrivit surselor.