Radiocom a demarat implementarea televiziunii digitale terestre, un proiect de 59 milioane lei

Autor: Adrian Seceleanu 25.02.2019

Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. (Radiocom), companie aflată în portofoliul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), a semnat contractul pentru furnizarea echipamentelor de emisie necesare implementării reţelei naţionale de televiziune digitală terestră, care va fi utilizată pentru a transmite posturile publice de televiziune. 

Proiectul de televiziune digitală terestră va fi implementat în 228 de staţii de difuzare şi va permite recepţia free-to-air a programelor operatorului naţional de televiziune de către aproximativ 94% din populaţia ţării. Acest contract, în valoare de 59.371.706 lei fără TVA, reprezintă prima achiziţie în cadrul proiectului de implementare a televiziunii digitale terestre.