Cristian Hostiuc, ZF: Nu e mai bine pentru cei care raportează pierderi? În România nu are sens să faci şi să raportezi profit, pentru că peste noapte orice guvern poate veni să-ţi naţionalizeze câştigurile, pe motive de lăcomie
OUG 114, o ordonanţă de urgenţă prin care guvernul PSD/ALDE a introdus peste noapte măsuri fiscal-bugetare, nu trebuie uitată aşa de uşor, chiar dacă va suferi acum sau mai încolo modificări, prorogări, amânări sau chiar eliminarea unor prevederi.
Guvernul Dăncilă are nevoie de bani pentru a plăti majorările salariale şi de pensii promise electoral, iar PSD, partidul de guvernământ, a avut nevoie să dea bancherilor o lecţie pentru criticile constante aduse programului de guvernare de-a lungul ultimilor ani.
Din acest motiv, justificarea oferită publicului şi electoratului de către Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor, a fost că se instituie o taxă pe lăcomia băncilor, respectiv pe marja foarte mare pe care o practică bancherii între dobânzile la depozite şi cele la credite.
OUG 114 trebuia să ia bani de la bănci şi de la companiile care au cash şi care pot să plătească taxa bancară şi taxele de 2% din cifra de afaceri. Iar aici vorbim de companiile din energie, telecom sau din industria pariurilor.
Dacă ar fi pus o taxă şi pe companiile din retail, ar fi fost ca o majorare de TVA.
OUG 114 ar trebui să strângă peste 6 miliarde de lei la buget şi în conturile unor instituţii de reglementare – ANCOM sau ANRE.
Dacă sistemul bancar ar fi fost pe pierdere - ca în 2014, când a raportat un -4,4 miliarde de lei (1 miliard de euro), nu ar fi apărut taxa bancară.
Aşa, la un profit de 7 miliarde de lei în 2018, băncile ar avea de unde să plătească o taxă pe lăcomie, care ar fi de 5,4 miliarde de lei, calculată la o taxă anuală de 1,2% pe active bancare totale de 451 de miliarde de lei, cât au fost în 2018.
Acesta este doar un exemplu pe ultimele rezultate ale sistemului bancar.
Din 36 de bănci, 28 au raportat profit în 2018, restul de 8 fiind pe pierdere.
Primele 10 bănci deţin peste 80% din activele bancare şi ar trebui să plătească cea mai mare parte din taxa bancară, ceea ce le va mânca între 80% şi 90% din profit.
Pentru Banca Transilvania, care a cumpărat două bănci în ultimii cinci ani, oportunităţi care nu apar la vânzare decât o dată în viaţă, această taxă bancară înseamnă o naţionalizare a profiturilor.
“Vedem că suntem penalizaţi suplimentar cu o taxă pe active care, în opinia noastră, este o naţionalizare a profiturilor, chiar dacă Banca Transilvania a oferit deja discount la active sau am lucrat cu marjă redusă, impusă de stat (programul Prima Casă sau Start-up Nation)”, a fost poziţia băncii din Cluj la OUG 114.
În aceste condiţii, nu avem în intenţie de a continua planul de achiziţii în România, aşa cum ne propusesem, a adăugat banca din Cluj, care se pregăteşte să devină numărul 1 în România.
Ce sens mai are să încerci să ajungi la o cotă de piaţă de 20-25% prin achiziţii şi creşterea activelor, dacă statul te penalizează pentru acest lucru?
De fapt, ce vrea să spună Banca Transilvania este că acest capital românesc pe care îl are - pentru că jumătate din acţionari sunt investitori români - este penalizat chiar de către guvernul României, chiar dacă retorica publică oferită de PSD sau ALDE este contrară.
În caz că nu ştiţi, 7 milioane de români, salariaţi, sunt indirect investitori şi acţionari în Banca Transilvania prin Pilonul II de Pensii.
Obiectivul Băncii Transilvania este de a obţine profituri de peste 200 de milioane de euro pe an pentru a da un randament acţionarilor care cred în strategia ei de a fi numărul 1 şi principalul finanţator al economiei româneşti.
Dacă din 200 de milioane de euro ţintă de profit trebuie să dai la stat 90% pentru taxa bancară, poate nu mai are rost să înregistrezi totul în România. Sau să treci finanţările prin România.
Banca Transilvania nu are cum să facă altfel, pentru că nu este o filială sau sucursală a unei bănci străine cum sunt BCR, BRD, ING, Unicredit sau Raiffeisen, de exemplu, care pot da credite direct prin băncile mamă, aşa cum fac acum.
Asta îmi aminteşte că Alfred Toepfer, unul dintre cei mai mari traderi de cereale, din 7 ani, numai în 2 raportase profit în România.
Ştiau ei ce ştiau.
Din cauza OUG 114, care a venit peste noapte şi fără consultarea mediului de afaceri, toate companiile se gândesc acum că şi ele ar putea în orice moment să fie pasibile de o taxă pe care guvernul sau un guvern să o introducă peste noapte.
Pentru cei mai vechi în business, naţionalizarea valutei din 1992 făcută de guvernul Stolojan este încă vie în memorie.
În aceste condiţii, de ce să te chinui să faci şi să raportezi profit, de ce să încerci să treci totul prin România, când poţi să plimbi hârtii prin afară, prin care să menţii cîştigurile acolo şi să raportezi cât mai puţin pe piaţa românească?
Florin Georgescu,prim-viceguvernator al BNR şi autorul unei cărţi care analizează capitalul din România, se revolta de faptul că firmele - cele româneşti dar şi multinaţionalele - nu fac profit, ci pierdere.
OUG 114 poate fi un răspuns la acest lucru.
Poate că băncile ar accepta această taxă bancară, care să fie la un nivel care să aibă sens, dacă guvernul ar face ceva concret cu banii strânşi.