Finanţe personale. O veste proastă: investitorii au retras din fondurile mutuale 334 mil. lei în ianuarie 2019

Autor: Liviu Popescu 25.02.2019

Fondurile deschise de investiţii din România, printre cel mai uşor de utilizat instrumente de investiţii financiare, au început anul 2019 cu stângul în condiţiile în care investitorii au retras 334 milioane de lei în luna ianuarie, aceasta fiind a şaisprezecea lună consecutivă de răscumpărări, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

Investitorii au răscumpărat 118 milioane de lei din fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix, iar alte 187 mil. lei din fonduri de investiţii reunite sub categoria „alte fonduri“. Pe de altă parte, fondurile diversificate, cele de acţiuni, cele de randament absolut şi cele monetare au beneficiat de intrări nete de circa 30 milioane de lei.

Principalul risc al fondurilor de obligaţiuni este cel legat de dobândă. Dobânzile au crescut în ultimii ani pe fondul unui climat inflaţionist, determinat şi de politicile unui guvern care încearcă să peticească un buget mult prea generos, şi implicit ca urmare a majorării dobânzii-cheie a BNR.