PayU: Piaţa de e-commerce din România va depăşi 4,5 miliarde de euro, în 2018

Autori: Alina Botezatu , Mediafax 26.02.2019

PayU estimează că, în acest an, piaţa de e-commerce din România va depăşi 4,5 miliarde de euro, iar tendinţa de creştere va continua în următorii ani, pe măsură ce se extinde comerţul online transfrontalier.

,,PayU estimează că, în acest an, piaţa de e-commerce din România va depăşi 4,5 miliarde de euro. Comercianţii români trebuie să fie la curent cu noile trenduri, comerţul online transfrontalier fiind cel mai important dintre ele. Din experienţa noastră, acesta este modul în care îşi pot mări vânzările până la 50%, iar pieţele emergente care înregistrează cele mai mari creşteri la nivel mondial sunt, cu siguranţă, o destinaţie de luat în calcul”, declară Marius Costin, Country Manager al PayU România.

În câţiva ani, comerţul online transfrontalier va reprezenta o treime din toate vânzările de pe internet, potrivit estimărilor PayU. Anul trecut aproximativ 6 din 10 cumpărători online europeni au achiziţionat produse de pe un site din afara ţării, iar 76% spun că experienţa lor a fost foarte bună, după cum arată barometrul cumpărătorului online din 2018. Comercianţii urmează acest trend. Un studiu recent arată că 66% dintre companii intenţionează să îşi dezvolte afacerea prin accesarea de noi pieţe din întreaga lume.

„Jucătorii mari de pe piaţa de e-commerce îşi extind deja afacerea la nivel internaţional, chiar şi pe piaţa din România, devenind competitori puternici pentru magazinele locale. Nu ne putem aştepta decât la o creştere a acestui trend, cu atât mai mult cu cât noile reglementări, cum ar fi eliminarea geoblocării nejustificate din mediul online, vin să susţină această direcţie. Magazinele online din România care şi-au extins deja afacerea în afara graniţelor ţării au înregistrat rezultate foarte bune”, adaugă Marius Costin.

Localizarea experienţelor de cumpărare ale clienţilor va face diferenţa între companii, datele recente arătând că 41% dintre consumatori au schimbat brandurile pe care le cumpără, din cauza lipsei unei abordări personalizate, iar 50% spun că au făcut-o din cauza „unei experienţe de cumpărare negative”, potrivit raportului Accenture.

Comerţul electronic este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creştere, o piaţă care va depăşi 3,5 trilioane de euro până în 2020, potrivit Statista.