Euro ieftin devine o amintire: Analiştii financiari cred că euro va depăşi 4,88 lei în următoarele 12 luni. Încrederea în economie este zdrobită la minimul din 2012
Analiştii financiari estimează deprecierea monedei naţionale în următoarele 12 luni, la o medie de 4,8884 lei/euro, şi o rată medie a inflaţiei de 3,84%, arată Indicatorul de Incredere Macroeconomică al CFA Romania.
În luna ianuarie 2019, Indicatorul a a scăzut fata de luna anterioara cu 4,9 puncte până la valoarea de 23,8 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 22,2 puncte). Aceasta este cea mai mică valoarea incepând cu iulie 2012. Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.
Astfel, Indicatorul conditţiilor curente a scăzut faţp de luna anterioară cu 7,1 puncte, până la valoarea de 39,3 puncte (faţă de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul conditiilor curente a scazut cu 17,9 puncte). Aceasta este cea mai redusă valoare a indicatorului condiţiilor curente incepând cu martie 2013. Indicatorul anticipatiilor a scăzut cu 3,8 puncte până la valoarea de 16puncte, minim istoric, (fata de aceeasi luna a anului anterior, Indicatorul anticipatiilor a scazut cu 24,4 puncte).
In ceea ce priveste cursul de schimb, peste 87% dintre participanti anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8055 lei/euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8884 lei/euro.
Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2020/februarie 2019) a inregistrat o valoare medie de 3,84%.
De asemenea, anticipaţiile de scădere a indicelui BET al Bursei de Valori Bucuresti,în următoarele 12 luni, peste 75% dintre respondenţi anticipând această evoluţie şi anticipaţiile de creştere a primei de risc a României, aproximativ 90% dintre respondenti anticipand aceasta evolutie.