Investitorul Cerberus, unul dintre cei mai mari acţionari atât ai Deutsche Bank cât şi ai Commerbank, susţine fuziunea dintre cel două bănci

Autor: Alex Ciutacu 27.02.2019

Investitorul american Cerberus, unul dintre cei mai mari acţionari atât în Deutsche Bank, cât şi în Commerzbank, susţine că este deschis pentru o fuziune între cei mai mari doi creditori germani, potrivit unor surse din piaţă citate de Reuters.

Speculaţiile cu privire la o fuziune au început să crească de când Olaf Scholz, ministrul Finanţelor, a început să vorbească despre bănci puternice.

Ambele bănci s-au confruntat cu probleme în menţinerea profitabilităţii sustenabile de la criza financiară până acum.

„Cerberus nu s-ar împotrivi unei fuziuni”, potrivit unor surse citate de Reutes