GEZE România, furnizor de uşi pentru malluri şi birouri, vrea să-şi dubleze spaţiile logistice: „Timişoara, Cluj, Iaşi sunt motoarele regionale de creştere”

Autor: Alina-Elena Vasiliu 28.02.2019

♦ În anul financiar 1 iulie 2017 – 30 iunie 2018, GEZE România a avut afaceri de 4 mil. euro ♦ Compania a furnizat, printre altele, uşi pentru proiectele The Bridge (birouri), Hilton Garden Inn (hotel) şi mai multe malluri ale NEPI Rockcastle.

GEZE România, subsidiara locală a producătorului german de uşi şi ferestre cu acţionare automată GEZE, îşi va extinde spaţiul destinat logisticii şi premontajului pe parcursul acestui an, pentru a face faţă creşterii activităţii.