Conflictul dintre India şi Pakistan reizbucneşte în forţă, cu ecouri pe pieţele financiare

Autor: Catalina Apostoiu 28.02.2019

Tensiunile dintre India şi Pakistan cu privire la Caşmir au atins noi cote, Pakistanul pretinzând că a doborât două avioane indiene ieri dimineaţă, la o zi după ce avioane de luptă indiene au lovit Pakistanul pentru prima dată de la un război din 1971, determinând puterile lumii să îndemne la reţinere, scrie Reuters.

Escaladarea tensiunilor a avut imediat ecou pe pieţele celor două ţări.

Piaţa de acţiuni de la Karachi a scăzut cu 3,3% iniţial. Indicele Karachi 100 al celor mai mari companii pakistaneze a pierdut aproximativ 1.300 de puncte, pe fondul temerilor traderilor privind escaladarea conflictului. Piaţa indiană de acţiuni a scăzut cu aproximativ 0,5%, însă nervozitatea era evidentă în Mumbai. În capitala financiară a Indiei a fost observată o întărire vizibilă a securităţii.

Pierre Veyret, analist la ActivTrades, spune că investitorii se tem că criza legată de Caşmir s-ar putea intensifica, potrivit The Guardian. 

ìTensiunile dintre Pakistan şi India au avut un impact puternic asupra pieţelor de acţiuni, din Tokio, până în Londra, investitorii temându-se de o escaladare a conflictuluiî.

Paul Donovan de la UBS Wealth Management crede însă că efectele vor fi limitate la ţările implicate şi că nu vor fi efecte de durată.

Analiştii şi executivii cred că acţiunile şi monedele celor două ţări vor rămâne sub presiune, iar pieţele acestora vor continua să scadă. Unii sugerează însă că criza va fi de scurtă durată şi nu va avea probabil un impact asupra pieţelor pe termen lung, potrivit khaleejtimes.com.

Rajiv Raipancholia, CEO al Orient Exchange, arată că dacă tensiunile vor continua să crească, monedele ambelor ţări se vor deprecia în continuare, în condiţiile în care investitorii îş vor reduce expunerea faţă de cele două economii.