Antreprenori locali. Trei ingineri clujeni fac afaceri de 35 mil. lei din tehnologii pentru uşile din malluri, spitale, hoteluri. „Ne extindem, pentru că vrem să creştem“

Autor: Alina-Elena Vasiliu 01.03.2019

♦ Kadra (noul nume al companiei Aluterm) furnizează tehnologiile necesare pentru uşile glisante, batante şi rotative ♦ Cea mai ieftină uşă pe care Kadra o furnizează cu tot cu tehnologia aferentă costă 2.500 de euro, iar cea mai scumpă - o uşă rotativă, de exemplu - ajunge şi la 80.000 de euro.



Furnizorul de sisteme auto­ma­tizate de uşi de acces Alu­term Group din Cluj (re­denumit Kadra), deţinut de trei antreprenori, inves­teşte patru mili­oa­ne de euro în ex­tin­derea spa­ţiilor logistice şi a birourilor.

„Ne dublăm spaţiul alocat birourilor, pentru că vrem să creştem mult în perioada următoare. La Cluj mai facem 2.000 de metri pătraţi de spaţii logistice, iar alţi 2.000 de metri pătraţi vor fi construiţi în celelalte oraşe în care se află depozitele noastre (Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Bacău). Aceste investiţii sunt un răspuns la optimismul nostru vizavi de piaţa construcţiilor în perioada următoare”, spune Octavian Fanea, directorul executiv al companiei.