VIDEO. Exclusivitate ZF. Prima interacţiune cu Mate X, smartphone-ul pliabil de la Huawei confirmă: experienţa de utilizare este impresionantă, viitorul aparţine mobilelor hibride

Autor: Adrian Seceleanu 04.03.2019

Vitrinele sigilate în care este expus deocamdată, departe de ochii pu­blicului, Huawei Mate X - smartphone-ul 5G de 2.300 de euro care poate descărca date la viteze de până la 4 Gbps şi care are un ecran pliabil care îi permite să se trans­for­me instantaneu într-o tabletă cu ecran de 8 inchi -, s-au deschis la Barcelona, săptămâna trecută, la câteva zile de la prezentarea globală a gadgetului, pentru Ziarul Financiar, care a avut acces la o prezentare detaliată şi o sesiune de teste cu gadgetul. ZF a fost singura publicaţie din România şi una dintre puţinele din lume care au avut acces la Mate X



Vitrinele sigilate în care este expus deocamdată, departe de ochii pu­blicului, Huawei Mate X - smartphone-ul 5G de 2.300 de euro care poate descărca date la viteze de până la 4 Gbps şi care are un ecran pliabil care îi permite să se trans­for­me instantaneu într-o tabletă cu ecran de 8 inchi -, s-au deschis la Barcelona, săptămâna trecută, la câteva zile de la prezentarea globală a gadgetului, pentru Ziarul Financiar, care a avut acces la o prezentare detaliată şi o sesiune de teste cu gadgetul. ZF a fost singura publicaţie din România şi una dintre puţinele din lume care au avut acces la Mate X.

Gadgetul a fost prezentat la Bar­celona pe 24 februarie într-un eveni­ment care a precedat deschiderea ediţiei din 2019 a MWC - cel mai important târg din lume dedicat industriei de comunicaţii, care aduce în Spania peste 100.000 de oameni din întreaga lume.

Primele impresii? Experienţa de utilizare este într-adevăr incredibilă, iar smartphone-ul tabletă de la Huawei are un design bine gândit - nu este o ciudăţenie proiectată în laborator pentru utilizare în laborator, iar după câteva minute mişcarea de a deschide telefonul şi a îl transforma în tabletă pentru a vedea mai bine o fotografie, un website sau un clip video devine naturală. Mate X se simte solid şi durabil, cu puţine compromisuri pentru un gadget care combină cele două tipuri de echipamente. Ceea ce impresionează este momentul în care ecranul e „desfăcut“ şi devine complet plat, fără nicio cută, ca o tabletă „obişnuită“.

Nivelul de preţ este cel care poate suscita discuţii - deşi chiar şi pentru acesta se pot găsi argumente având în vedere câtă tehnologie este împachetată în echipament şi faptul că acesta este primul model dintr-o nouă serie de gadgeturi hibride telefon/tabletă. Cel mai important este însă că Mate X oferă o experienţă impresionantă de utilizare, o interfaţă care, în cele câteva scenarii de utilizare testate, are sens şi a funcţio­nat fluid, fără nicio împotmolire. Având în vedere că lucrurile stau aşa de la pri­ma ediţie a Mate X, care încă mai poate trece prin îmbunătăţiri până la mo­mentul lansării oficiale, anticipat pentru jumătatea anului, putem spune că există un argument puternic în fa­voarea ipo­tezei că în viitor smartphone-ul pliabil, un hibrid telefon/tabletă, va deveni noul standard în industrie, iar ecranele pliabile vor începe să fie tot mai pre­zente şi în alte tipuri de echipamente.

Citiţi mai multe despre experienţa de utilizare a Huawei Mate X aici.