Gigantul irlandez Primark lucrează în România cu 21 de fabrici şi cu 3.800 de salariaţi

Autor: Cristina Roşca 05.03.2019

Piaţa locală este principalul furnizor din Europa continentală pentru retailerul de modă după numărul de fabrici partenere.



Retailerul de modă cu preţuri mici Primark, care deţine circa 350 de magazine pe mai multe pieţe din lume, colaborează în România cu 21 de fabrici. Aproape 3.800 de croitorese lucrează pentru a pune pe hainele gigantului Primark eticheta „made in Romania“.

Printre furnizorii companiei se numără atât unităţi de producţie mari, cu sute de angajaţi, cum este cazul Alison Hayes sau Uniconfex, dar şi fabrici cu câteva zeci de salariaţi, conform datelor Primark.

După numărul de fabrici partenere, România este prin­cipalul partener european. Piaţa locală rivalizează doar cu state din Asia precum Vietnam sau Cambodia, fiind departe însă de China şi India, cei mai mari pro­du­cători locali de haine şi totodată cei mai ieftini. În China, prin comparaţie, Primark lucrează cu peste 500 de fabrici.

Lansat în 1969, retailerul Primark a prins puternic în pia­ţa de modă locală datorită poziţionării sale, mai exact com­pania se adresează persoanelor cu venituri mici, fiind con­curent al C&A. Magazinele Primark se întind pe mii de me­tri pătraţi (chiar şi peste 10.000 mp) şi vând sub acelaşi aco­periş mai multe branduri (Atmosphere, Denim Co., Au­thentic Apparel) la preţuri foarte mici.

Tocmai această po­li­tică de preţ face ca cele mai multe fabrici partenere să fie în Asia.