O familie din judeţul Buzău s-a întors în România să producă ce a învăţat în Germania. Anul trecut a ajuns la venituri de 30.000 de euro

Autor: Florentina Niţu 07.03.2019

Florin Sandu împreună cu socrul său s-au întors în ţară în urmă cu cinci ani să producă zmeură şi mure la Poşta Câlnău, din judeţul Buzău, după ce au lucrat în domeniul agriculturii în Germania. Anul trecut, producţia şi vânzarea fruc­telor le-au adus venituri de 30.000 de euro, dintre care 20.000 de euro profit, potrivit reprezentanţilor brandului Zmeură şi Mure din Grădina Antoniei.

„Am muncit în Germania în agricultură şi am văzut că este o afacere profitabilă, astfel am decis să facem şi noi asta în România. Când ne-am întors am investit 12.000 de lei într-un hectar de teren. Ce-am muncit în Germania, am investit în România. Soiurile de mure şi zmeură pe care le avem sunt nemţeşti, aduse de la compania la care lucram“, spune Florin Sandu, produ­cător autorizat de fructe de pădure. El spune că a ales să producă şi să comercializeze fructele de pădure cu certificat de producător, pentru că taxele ar fi prea mari dacă şi-ar face o companie, având în vedere că are o producţie mică.