ZF HR Trends 2019. Ce aşteptări au tinerii de la un loc de muncă?

Autor: Adelina Mihai 09.03.2019

Angajaţii tineri sunt cei care dau cele mai mari bătăi de cap angajatorilor, pentru că „dispar“ de la locul de muncă în primele zile de la angajare.



Companiile se luptă cu una dintre cele mai mari rate ale fluctuaţiei de personal în rândul angajaţilor tineri, pentru că nu ştiu ce să mai facă pentru a-i motiva şi pentru a-i reţine cât mai mult la locul de muncă.

Care sunt aşteptările noilor generaţii de la un loc de muncă şi de ce este fluctuaţia de personal atât de mare în primele luni de la angajare sunt doar o parte din întrebările la care vor răspunde an­gajatorii prezenţi în cadrul conferinţei ZF HR Trends, organizată pe 25 martie la Bucureşti.

Rezervaţi-vă un loc la conferinţă AICI. 

Fie că activează în sectoare precum centre de servicii de externalizare sau în industria restaurantelor, companiile se confruntă cu probleme mari în atragerea tinerilor: cei mai mulţi confirmă că vin la interviul de angajare, dar nu apar, iar dintre cei care vin la interviu şi sunt acceptaţi majoritatea îşi părăsesc, brusc, angajatorul în primele zile de la angajare fără nicio explicaţie. În acest context, companiile caută să implementeze tot felul de strategii şi de metode de retenţie a tinerilor prin beneficii atractive, pro­grame de dezvoltare şi im­plicare în viaţa comunităţii. Cu toate acestea, undeva, ceva este greşit pentru că fluctuaţia de personal timpurie este la cote ridicate. Despre soluţiile la această problemă vor discuta participanţii la cea de-a 13-a ediţie a conferinţei ZF HR Trends, organizată pe tema „Noua lume a resurselor umane - Cum arată «noul» angajat şi relaţiile de muncă“, care va avea loc pe 25 martie 2019 în Bucureşti. La eveniment vor participa peste 200 de directori de resurse umane, directori generali, recruiteri şi consultanţi.