Războiul tarifelor purtat de Trump împinge deficitul comercial al SUA la un maxim pe 10 ani

Autor: Catalina Apostoiu 08.03.2019

Deficitul comercial al SUA a atins un maxim pe 10 ani în decembrie, o lovitură dată eforturilor lui Donald Trump de a restricţiona importurile, în special din China, cu tarife, scrie The Guardian.

Diferenţa dintre bunurile vândute de companiile americane în China şi importurile din China a atins un nivel record de 419 miliarde de dolari, în timp ce deficitul total pe bunuri cu toate ţările a urcat la 891 miliarde de dolari.