Sebastian Ghiţă, primul candidat pe lista PRU pentru alegerile europarlamentare

Ziarul Financiar 10.03.2019

Fostul deputat Sebastian Ghiţă va fi primul candidat pe lista PRU pentru alegerile europarlamentare, el fiind urmat de preşedintele partidului, Bogdan Diaconu. Ghiţă afirmă că va candida ”pentru că o voce românească trebuie să se audă răspicat”.

”Sebastian Ghiţă, românul care a lovit la temelia noii Securităţi, care a devoalat Sistemul şi unitatea „de elită” a DNA, care a militat pentru o Românie a românilor şi care a devenit ţintă şi e hăituit pentru că a avut curajul de a spune adevărul, deschide lista candidaţilor PRU la alegerile europarlamentare”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a PRU.

Potrivit sursei citate, fostul deputat Sebastian Ghiţă a transmis şi un mesaj la lansarea candidaţilor PRU.

„Cine vreţi să vorbească în numele românilor? Strănii? Voi candida pentru că o voce românească trebuie să se audă răspicat! Campania pentru europarlamentare nu e despre Europa, e despre noi, despre români. Ce teme vreau sa abordăm în această campanie şi la care să ne răspundă şi slugile lui Soros de la Uniunea Scufundăm România: poziţia faţă de imigranţi. De ce nu dăm cetăţenie românilor din Republica Moldova? România este creştină, nu umplem ţara de moschei!
Cine i-a permis lui Tudorel Toader să accepte ideea unui procuror european? Grupul infracţional organizat condus de Laura Codruţa Kovesi a distrus elitele! Azi bandele Rezist sunt lăsate să atace judecători şi miniştri şi să se urce pe gardurile Parlamentului! România va fi o ţară în care pământurile şi pădurile vor trebui să revină statului român! România va fi o ţară unde se vor naşte copii români! Acum copiii români se nasc în străinătate! România va fi o ţară unde românii vor beneficia de resursele solului şi subsolului. Trebuie exploatate în interiorul României, nu în beneficiul jefuitorulor străini! România îşi va exprima suveranitatea. Nu vreau să ajungem un ducat al luxemburghezilor de la Bruxelles!
Strig din tot pieptul meu de român: Trăiască România Mare, Unită, Suverană!”, este mesajul lui Sebastian Ghiţă.

Conform postării, candidaţii PRU la alegerile europarlamentare sunt Sebstian Ghiţă, Bogdan Diaconu, Andrei Piticaş, Ionuţ Stuparu, Ioan Constantinescu, Sorin Deac, Narcis Someşfelean, Ştefan Lungu, Laura Vicol, Radu Cristescu, Dumitru Bădrăgan, Rudi Bugă şi Florian Milea Diaconu.