Cele mai importante 20 de tranzacţii din energie au o valoare cumulată de peste 7 mld. euro

Autor: Cristina Roşca 11.03.2019

Sectorul energiei, un domeniu cheie pentru economia României, a dat în capitalism şi unele dintre cele mai mari tranzacţii, cu valori de sute de milioane de euro fiecare. De altfel, una dintre ele, achiziţia a 75% din Rompetrol de către kazahii de la KazMunaiGaz, are o valoare de 1,8 mld. euro. Mutarea a avut loc în 2008, ultimul an de boom economic, şi a fost urmată doi ani mai târziu de preluarea restului de acţiuni pentru alte 140 de milioane de euro.

Preluarea pachetului majoritar al Rompetrol este de altfel a treia cea mai importantă tranzacţie din istoria României, după achiziţia de către Erste a 65% din BCR în 2005 în schimbul sumei de 3,75 mld. euro şi cumpărarea a 79% din MobiFon-Connex de către Vodafone pentru 1,9 mld. euro, arată o analiză a ZF. Cele trei tranzacţii sunt singurele de peste 1 mld. euro pe care le-a dat economia locală, fiind vorba de trei mutări cheie în trei sectoare strategice – bancar, telecom şi energie.