BNR: Obţinerea de dobândă pentru rezerva de aur ţinută la Londra nu este un obiectiv prioritar pentru BNR, ci siguranţa şi lichiditatea

Autor: Mediafax 11.03.2019

Obţinerea unei eventuale dobânzi pentru rezerva de aur nu este un obiectiv prioritar pentru BNR, care a obţinut un profit considerabil prin fructificarea altor componente ale rezervei internaţionale şi nu a fost nevoită să utilizeze în acest scop aurul, spune Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.

„Obiectivele principale urmărite de BNR în activitatea de administrare a rezervelor internaţionale sunt siguranţa şi lichiditatea, şi nu obţinerea unor bonificaţii prin dobânzi. Aceasta este menirea rezervei internaţionale, inclusiv a rezervei de aur, care se dimensionează la un nivel adecvat pentru a consolida bonitatea financiară internaţională a României şi, pe această bază, a reduce costurile de finanţare internaţională ale ţării. Preocuparea majoră a Băncii Naţionale la nivelul activităţii de administrare a rezervelor internaţionale este, în consecinţă, practicarea unui management prudent şi eficace al rezervelor, centrat pe credibilitate şi diversificarea riscurilor bilanţiere ale instituţiei, siguranţa şi lichiditatea plasamentelor“, a spus Suciu, într-o declaraţie de presă.

Purtătorul de cuvânt al BNR a răspuns unor semnale din spaţiul public, mai multe publicaţii ridicând semne de întrebare în legătură cu neîncasarea de dobândă pentru rezerva de aur a României, aflată la Banca Angliei.

Obţinerea unei performanţe investiţionale cât mai ridicate este un obiectiv secundar. BNR a obţinut în perioada ultimilor ani profit bilanţier considerabil prin fructificarea inteligentă a altor componente ale rezervei internaţionale şi nu a fost nevoită să utilizeze în acest scop rezerva de aur. Consiliul de administraţie al BNR a decis în 2006 să nu mai facă astfel de operaţiuni de vreme ce randamentele obţinute şi, ulterior, în contextul crizei internaţionale, riscurile crescute nu mai făceau posibile îndeplinirea obiectivelor de prudenţă şi siguranţă care circumscriu activitatea de administrare“