Pregătirile pentru Brexit seamănă cu pregătirile pentru dezastru: oamenii îşi fac provizii de mâncare şi medicamente, companiile îşi îngheaţă investiţiile, iar guvernul extinde un comandament de criză cu operaţiuni în stil militar

Autor: Bogdan Cojocaru 16.03.2019

♦ Sprijinul pentru o retragere fără acord creşte în Marea Britanie, arată cel mai recent sondaj de opinie ♦ În noiembrie, Banca Angliei a avertizat că dacă Marea Britanie se împleticeşte afară din UE fără acord sau fără o perioadă de tranziţie pentru noi acorduri comerciale, economia britanică s-ar putea micşora cu 8% în doar câteva luni.



Gospodării, spitale, producători, distribuitori şi autorităţi din Marea Britanie se pregătesc de ce e mai rău în aşteptarea Brexitului. Oameni şi companii îşi fac provizii de alimente şi medicamente, iar comandamentul de criză al guvernului a început să recruteze civili, cărora li s-a spus să se aştepte la operaţiuni în stil militar care vor dura şi doi ani.

Stocarea de produse ca pregătire pentru un Brexit haotic, deja evidentă printre producătorii şi importatorii britanici, poate fi observată de ceva vreme şi la gospodării, scrie The Associated Press. Circa 10% dintre clienţii retailerilor mari din Marea Britanie au început pregătirile pentru o retragere dezordonată a ţării din Uniunea Europeană, un scenariu în care vor fi impuse tarife pe produsele importate, precum alimente şi medicamente, şi alte restricţii comerciale, potrivit unui sondaj de opinie realizat de firma de cercetare a pieţei Kantar Worldpanel.

De asemenea, studiul a găsit că alţi 26% dintre cumpărători sunt gata să înceapă să-şi facă provizii. Cea mai mare parte dintre cei care îşi fac rezerve se concentrează pe alimente şi pe hârtie igienică. La mare căutare sunt şi medicamentele, alimentele congelate, băuturile răcoritoare, cele alcoolice şi produsele de curăţat. Cei care au votat pentru rămânerea Marii Britanii în UE au aşteptări mai sumbre şi sunt mai prevăzători decât cei care au ales Brexitul. Un alt sondaj, efectuat de Sky Data, arată că 28% dintre britanici îşi fac provizii în aşteptarea Brexitului sau se gândesc să facă acest lucru.

Nevine Mann este unul dintre oamenii prevăzători şi îşi face provizii încă din vara trecută pentru a se asigura că familia ei nu va duce lipsă de nimic după 29 martie, data la care Marea Britanie ar trebui să iasă din UE.

„Am decis că vom crea o listă de produse pe care le folosim frecvent şi rezistă în timp, apoi am început să adăugăm şi alte produse de fiecare dată când mergem la cupărături, de obicei o dată la două-trei săptămâni“, spune Nevine. În cămările gospodăriei ei pot fi găsite, pe lângă mâncare, medicamente comune şi produse de îngrijire personală din mărcile preferate. În plus, familia şi-a construit o instalaţie cu panouri solare pe acoperişul casei, şi-a amenajat trei locuri speciale pentru cultivarea legumelor şi a cumpărăt o mulţime de seminţe de legume.

Oamenii sunt încurajaţi să se aştepte la ce-i mai rău de incertitudinile care înconjoară Brexitul. Parlamentarii britanici ar trebui să voteze marţi în privinţa unui acord de Brexit produs de premierul Theresa May pe care l-au mai respins o dată. Sprijinul pentru o retragere fără acord creşte în Marea Britanie, arată cel mai recent sondaj de opinie. Studiul, realizat ComRes pe un eşantion de 2.000 de persoane, a găsit că 44% dintre alegători sunt în favoarea unui Brexit fără acord. Scorul este cu şase puncte procentuale mai mare decât în ianuarie, notează Euronews.

În noiembrie, Banca Angliei a avertizat că dacă Marea Britanie se împleticeşte afară din UE fără acord sau fără o perioadă de tranziţie pentru noi acorduri comerciale, economia britanică s-ar putea micşora cu 8% în doar câteva luni. Guvernatorul Mark Carney a spus atunci că jumătate din firme nu sunt pregătite pentru un Brexit dur, iar jumătate din cele care spun că au luat măsuri se plâng că nu sunt suficient de pregătite.

Între timp, guvernul britanic a început să recruteze civili pentru a lucra într-un centru de comandă de urgenţă înfiinţat pentru a se asigura că un Brexit dur nu va paraliza ţara, potrivit The Guardian. Note informative emise de Departamentul pentru mediu, alimente şi afaceri rurale către agenţiile de recrutare spun că centre de urgenţă pentru Brexit ar putea sta deschise „posibil până la doi ani“. Centrul de criză ar funcţiona non-stop. Modul de operare este în stil militar. Noii recruţi sunt ademeniţi cu 300-400 de lire pe zi. În aşteptarea Brexitului, furnizorii de insulină şi medicamente pentru tratarea diabetului îşi fac provizii. La fel fac şi bolnavii. „Am început să fac asta cu două luni în urmă“, spune pentru AFP David Burns, un profesor londonez în vârstă de 37 de ani. „De obicei mă aprovizionam cu insulină o dată pe lună. Acum o fac o dată la două săptămâni şi voi continua aşa până când sunt convins că totul este în regulă.“ În Marea Britanie trăiesc 3,7 milioane de diabetici. Unul dintre ei este premierul May. Aproape toată insulina lor este importată din Europa continentală. Un Brexit fără acord va avea cu siguranţă ca rezultat reintroducerea controalelor vamale şi sanitare la graniţe, ceea ce va duce la întârzierea transporturilor.

Furnizorii britanici au încercat să prevină orice probleme depăşind stocurile recomandate de guvern „ provizii care să dureze şase săptămâni. Novo Nordisk, care aduce jumatăte din insulina din Marea Britanie, şi-a dublat rezervele. Sanofi, din Franţa, produce insulină în Germania şi şi-a făcut rezerve de medicamente în Marea Britanie, inclusiv de insulină pentru a dură 16 săptămâni. Spitalele din sistemul public de sănătate se pregătesc şi ele pentru lipsuri de medicamente şi personal şi să anuleze sau să amâne operaţii în cazul unui Brexit fără acord, potrivit Sky News. Un spital ia în considerare creşterea siguranţei la farmacia sa de teama furturilor, iar managementul unui alt spital este îngrijorat că va urma un exod al infirmierelor spaniole.

Industria farma a avertizat că Brexitul reprezintă o ameninţare uriaşă pentru cercetare şi producţie în Marea Britanie, putând duce la creşterea costurilor şi descurajarea investiţiilor viitoare. Londra a pierdut deja Agenţia Europeană a Medicamentelor „ şi 900 de locuri de muncă - în favoarea Amsterdamului. Producătorul farma AstraZeneca, al doilea cel mai mare fabricant de medicamente din Marea Britanie, şi alte companii din industrie şi-au îngheţat toate investiţiile în producţie. AstraZeneca a decis să oprească investiţiile viitoare în fabrica sa din Macclesfield în vara anului 2017, potrivit The Guardian. Două treimi din medicamentele folosite în Marea Britanie sunt importate din UE. Leif Johansson, preşedintele AstraZeneca, a declarat că Marea Britanie trebuie să se asigure că „nu devine o insulă izolată în mijlocul Oceanului Atlantic“. Alte companii farma, ca Novartis şi Pfizer, au anunţat planuri pentru închiderea unor fabrici de medicamente sau a unor linii de ambalare până în 2020. Ambele decizii au fost luate după referendumul pentru Brexit din iunie 2016, însă companiile au precizat că retragerea nu are legătură cu ieşirea ţării din UE. Executivii din industrie sunt îngrijoraţi de capacitatea lor de după Brexit de a atrage specialişti talentaţi în Marea Britanie, în timp ce cercetătorii se tem că vor rămâne fără colaborările finanţate de UE.

Din industria alimentară, 30 de lideri de business au semnat în ianuarie o scrisoare adresată secretarului pentru mediu în care au ameninţat că se vor retrage din consultările cu guvernul pentru că îşi concentrează eforturile pe prevenirea unui „impact catrastrofal“ al unui Brexit fără acord. Scrisoarea vine la două săptămâni după ce retailerii majori i-au avertizat pe parlamentari că un Brexit fără acord ar cauza perturbări uriaşe pentru industrie, ceea ce va duce la preţuri mai mari şi lipsuri de produse pe termen scurt. Sainsbury's, Asda şi McDonald's s-au numărat printre cei care au atenţionat că acumularea de stocuri de alimente proaspete este imposibilă şi că Marea Britanie este dependentă de UE pentru legume şi fructe proaspete.