Simt bine gusturile românilor: Fondatorii Salad Box au dat lovitura şi cu Pep&Pepper, şi au ajuns la afaceri de 3 mil. euro cu lanţul de restaurante

Autor: Cristina Roşca 13.03.2019

Brandul Pep&Pepper este dezvoltat de antreprenorii locali care au şi franciza Salad Box, dar şi alte businessuri în domeniul restaurantelor precum Taksim sau Resto Aperto.



„Povestea noastră a început în 2016, mai exact în luna august, când a fost deschisă prima unitate Pep&Pepper în Bucureşti, în centrul comercial Băneasa Shopping City. Totul a pornit de la găsirea unei alternative de restaurant care oferă opţiuni echilibrate şi sănătoase, faţă de oferta din zona de food care se regăsescă în malluri în 2016“, spune Dra­goş Mihail, chief operation officer Pep&Pepper. Businessul este parte a Sterling Cruise Group, care alături de Pep&Pepper operează franciza Salad Box şi a dezvoltat mai multe branduri proprii în portofoliu precum Taksim sau Resto Aperto.

Salad Box este unul dintre cele mai cunoscute branduri de restaurante de pe piaţa locală, care între timp s-a extins în sistem de franciză pe mai multe pieţe din lume. Cu circa 60 de unităţi, cifra de afaceri totală a busi­nessului este de circa 30 mil. euro, conform da­telor comunicate anterior de companie. Între timp, antreprenorii care au lansat businessul Salad Box au dezvoltat şi alte concepte.