Ecaterina Paraschiv-Poirson, antreprenoarea din România care a cucerit Parisul cu papanaşi şi mititei: Vreau şi o brutărie cu specific şi caut un partener pentru un proiect în Bucureşti

Autor: Roxana Petrescu 13.03.2019

Ecaterina Paraschiv-Poirson ar vrea să aducă în Bucureşti proiectul Ibrik, restaurantul din Paris deschis la finalul lui 2018 care în ianuarie a intrat pe lista redactată de editorii VOGUE a celor mai hot locuri din capitala Franţei, scrie ultima ediţie a După Afaceri Premium, suplimentul de lifestyle al Zia­rului Financiar. „Restaurantul a fost deschis în decembrie 2018, chiar de ziua Ro­­­mâniei, pe 1 decembrie. Nu am calculat, dar aşa a fost să fie. Este cel de-al doilea proiect al meu, după o ca­fenea deschisă tot în Paris, cu de­nu­mirea Ibrik“, spune Ecaterina Paras­chiv-Poirson, pro­prietara celor două unităţi.

Cafeneaua Ibrik a fost deschisă în martie 2017 în cel de-al nouălea district din cele 20 câte are Parisul, o zonă cunoscută pentru repere precum Opera, bulevardul Haussmann sau Galeriile Lafayette. Lucrurile au mers foarte bine, astfel că în vara anului trecut Ecaterina Paraschiv-Poirson începe cel de-al doilea său proiect, restaurantul Ibrik Kitchen.