Iulian Stanciu, primul antreprenor român cu două businessuri diferite în topul companiilor antreprenoriale cu afaceri de peste 1 mld. Lei

Autor: Roxana Rosu 14.03.2019

♦ Doisprezece companii antreprenoriale au avut în 2017 afaceri de cel puţin 1 miliard de lei, iar una dintre aceste firme era distribuitorul de echipamente IT Network One Distribution (NOD), controlat de Iulian Stanciu ♦ În 2018, Flanco Retail, deţinută tot de Iulian Stanciu, intră în clubul companiilor antreprenoriale cu afaceri de cel puţin 1 mld. lei.

Reţeaua de magazine Flanco, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de electro-IT, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 1,07 miliarde lei, în creştere cu 9% faţă de 2017, şi cu un profit de 21 de milioane lei, de patru ori mai mare comparativ cu 2017.