Compania americană de soft de analiză a datelor SAS Institute: Mizăm pe o creştere de peste 10% în România

Autor: Adrian Seceleanu 14.03.2019

OUG 114 a introdus o stare de incertitudine în special pe piaţa bancară. „Câteva bănci chiar ne-au amânat pur şi simplu discuţiile despre unele proiecte deşi acestea erau destul de avansate“, a declarat Ştefan Baciu, country sales lead al SAS România.



Compania americană SAS Insti­tute, un furnizor de software de analiză avansată a datelor care lucrează în România cu unele dintre cele mai mari bănci şi firme de telecomunicaţii şi de utilităţi, mizează pe o creştere a veniturilor de peste 10% în 2019, în ciuda incertitudinii induse în mai multe industrii de OUG 114, prin care cabinetul Dăncilă a introdus la finele anului trecut noi taxe în mai multe segmente de business.

„Sunt mai optimist pentru anul 2019, adică ambiţiile noastre sunt de creştere cu două cifre (de peste 10% - n. red.) faţă de 2018. Mizăm pe faptul că piaţa a înţeles că produsele noastre reprezintă o cerinţă reală, pentru că dacă nu rezolvi subiecte precum optimizarea costurilor sau a obţinerii de valoare suplimentară din interacţiunea cu clienţii, cu furnizorii, atunci aceasta devine o problemă care afectează profitabilitatea. Sunt optimist pentru că deja soluţiile software de analiză a datelor nu mai sunt considerate de ceva timp ceva «nice-to-have», ci ceva din categoria «must have»“, a declarat într-un interviu pentru ZF Ştefan Baciu, care a preluat poziţia de country sales lead al SAS România la finele anului 2017.