Ionuţ Simion, PwC România: Ţintim o creştere de 12-15% anul acesta şi vrem să depăşim o cifră de afaceri de 240 milioane lei

Autor: Alex Ciutacu 14.03.2019
Piaţa de audit şi consultanţă din România a cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani şi a ajuns la o valoare de circa 2 miliarde de lei, iar PwC România îşi propune să ajungă la o felie de 240 de milioane de lei din piaţă până la sfârşitul anului, pe fondul unei creşteri de cel puţin 12%, explică Ionuţ Simion, country managing partner PwC România.

„Aş estima piaţa de audit şi consultanţă undeva la 400-500 de miloane de euro în România, din care peste jumătate este la Big Four. Noi estimăm anul acesta o creştere a businessului PwC de 12-15%, estimăm că o să depăşim 240 milioane lei“, apreciază Simion.

El susţine că PwC România plănuieşte să îşi consolideze în continuare poziţia pe segmentul de consultanţă fiscală, în timp ce îşi propune ca segmentul non-audit să cunoască o evoluţie exponenţială, alimentată de apetitul pieţei pentru soluţiile de securitate cibernetică.