Atenţie, cade tencuiala: Eu nu înţeleg de ce trebuie să mă strecor mereu. Nu înţeleg de trebuie să mă pitesc, prin oraşul ăsta, ca un biet şobolan în căutarea unei bucăţi de pâine

Autor: Iulian Anghel 14.03.2019

Eu nu înţeleg de ce trebuie să mă strecor mereu. Nu înţeleg de trebuie să mă pitesc, prin oraşul ăsta, ca un biet şobolan în căutarea unei bucăţi de pâine.

Nu mi s-a acrit de maşinile de pe trotuar, de claxoane şi de demenţi. Nu! Vin/plec spre/dinspre serviciu dinspre Piaţa Romană. De luni de zile, pe colţul străzii în care avem sediul, banderole mă avertizează: atenţie, cade tencuiala!

Când e mai calduţ, o iau pe jos spre casă, cât pot. Pe ditamai bulevardul Dacia, afişe: atenţie, cade tencuiala! Mie a început să-mi fie frică să merg pe jos, pe trotuar, ca să nu-mi cadă tencuiala în cap. E mai sigur să merg pe mijlocul străzii: mă înjură ăia din maşini, dar, oricum, sunt nişte ţărani.

Când e puţin frig, a mai dat şi o zăpadă, se umpul pereţii de anunţuri: atenţie , cad ţurţuri – ca să nu ne daţi în judecată că nu v-am zis, dacă ajungeţi la urgenţă la Floreasca.

Am mers săptămâna trecuta în parc. O oră, două, cât am mers noi. Nu a fost o plimbare, a fost o fereală. Parcul a devenit un fel de mers prin Piaţa Romană, puţin modificat – cine dă cu bicicleta peste tine, cine te calcă pe picior cu trotineta, cine te claxonează.

Pentru ca oamenii, deh, ca oamenii. Se duc în parc cu bicicleta – că n-o să se ducă în Piaţa Romană sau la Catedrala Neamului. Pentru că nu există reguli, oamenii nici nu ştiu ce să facă sau fac cum cred. El, dacă e alee în parc şi e pe bicicletă, crede că e drumul lui. Tu, pe jos, de mână cu o iubită, cu un copil, zici că-i drumul tău. Tu-l înjuri în gând pe nesimţit că te claxonează, el te înjură în gând că eşti nesimţit că ai ieşit din casă. Rolurile se schimbă. Când eşti tu pe bicicletă şi el pe jos ţi se ridică sângele la cap: Mamă ce palme i-aş da lu ăsta că nu se dă din calea mea – nu auzi domnu că te claxonez? Şi într-o fază şi în alta, ajungi acasă, de nici nu-ţi mai vine să fac nimic.

Pe trotuar nu mai poţi merge, pentru că este ocupat de maşini. Când dai să mergi pe unde poţi eşti claxonat - că ce cauţi tu “pe carosabil”. Şi, evident, rolurile se schimbă.

Ajung deseori la serviciu deja obosit şi cu chef de ceartă: pe cine să strâng azi de gât? Evident că oamenii ăia nu au nicio treabă cu problemele mele. Evident că eu am o problemă şi un calmant mi-ar prinde bine, că, deh, eu nu sunt angajat al primăriei şi nici ales local să decid: “Nu-i normal ca eu să merg pe stradă şi, în loc să mă uit la drum, trebuie să mă uit pe ziduri unde scrie <atenţie cade tencuiala>”.

Cred că sunt doi ani de când, pe Dacia, e o casă în care eşti atenţionat că, dacă mergi pe trotuar, rişti să-ţi cadă casa în cap.

Dar primăria unde e?

Aici nu este vorba de fonduri publice. Aici este vorba de: “Ai blocat trotuarul, care este spaţiu public, ca să nu-ţi repari tu casa de pe care cade tencuiala. Ai autorizaţie de <atenţie cade tencuiala?>” Ia bagă tu o amendă aici, în sacul lui Moş Gerilă, săptămână de săptămână, până ţi-oi repara-o, că tot vrea doamna Firea să trimită la vară pensionari în Grecia; că n-o fi mai proastă ca dl Dragnea care împarte pomeni de miliarde din Fondul National de Dezvoltare Locală, asemenea sfinţilor ce vor să-şi faca comoară în Cer!”

Am văzut în iarnă, lângă ditamai ambasadă, trotuarul blocat pentru că “atenţie cad ţurţuri”. Zile şi zile la rând. Păi, omul pe unde să meargă, dacă nu pe trotuar? Dacă-mi cade un ţurţur în cap, îmi zici că m-ai avertizat, nu? Dacă ies pe stradă şi dă o maşină peste mine, poliţia zice că nu aveam ce să caut “pe carosabil” – aşa-i?

Dar dna Firea nu se ocupă de clădiri, ţurţuri şi maşini pe trotuar şi parcări noi, pentru că este mult preocupată să acorde vauchere – de vacanţă, de dinţi, de ochelari, de antreprenoriat – 50.000 de bucăţi de lovele de cap de antreprenor, bani cu care ar putea să renoveze faţadele hâde ale unei instituţii publice. De pildă ale Foişorului de Foc, monument istoric şi muzeu, înconjurat însă cu sârmă pentru că, nu? - “atenţie cade tencuiala!”

Aţi văzut cum arată clădirea Institutului de Arheologie din buricul târgului? O bijuterie în paragină. Pentru că nimeni nu o întreabă pe dna Firea cum de finanţează o administraţie publică afaceri private, în vreme clădirile publice se prăbuşesc. Nimeni nu-i zice – vezi să nu cazi din avion!

În vremea studenţiei mele, aveam un prieten străin venit aici pentru câteva luni, cu chef de distracţie. Când, într-o zi, mă duceam eu cu ceva treabă pe la opt dimineaţa, ăsta mergea, pe mijlocul străzii, pe şapte cărări, cu o sticlă de votcă în mână. În ţara lui, pentru asta ar fi luat închisoare cu suspendare şi o amendă cât să-şi aducă aminte de ea toată viaţa.

Da, na, a avut noroc. În România, vara nu se fac ţurţuri care să-ţi cadă în cap, iar pe mijlocul străzi nu cade tencuiala la opt dimineaţa.