Antreprenori locali. O nouă mutare pe piaţa restaurantelor. Dragoş Petrescu, proprietarul City Grill, a preluat spaţiul din Rahova al fostei berării Becker Brau şi deschide un nou restaurant

Autor: Cristina Bellu 15.03.2019

Grupul City Grill, unul dintre cei mai puternici jucători din industria restaurantelor, controlat de antre­prenorul Dragoş Petrescu, continuă extinderea în centrul Capi­talei şi anunţă preluarea spa­ţiului fostei berării Becker Brau din zona Rahova, unde urmează să meargă cu un restaurant, în urma unei investiţii de 500.000 de euro.

Mutarea face parte din strategia de dezvoltare a grupului, care vizează extinderea portofoliului de restaurante în clădiri sau locuri cu istoric în domeniul ospitalităţii, în Bucureşti sau în principalele oraşe din ţară.