Cine este omul responsabil de proiectul First Bank în România. Italianul Andrea Secci este reprezentantul acţionarului american J.C. Flowers în board

Autor: Claudia Medrega 15.03.2019

Andrea Secci, un bancher de investiţii italian care a lucrat pentru JP Morgan, iar în urmă cu cinci ani a ajuns la fondul de investiţii J.C. Flowers, devenind vicepreşedinte, este reprezentantul acţionarului american în echipa de conducere a First Bank (fosta Piraeus Bank).

Fondul american de investiţii J.C. Flowers a reuşit în cele din urmă să intre pe piaţa românească prin achiziţia Piraeus Bank, redenumită First Bank, iar acum se află în cărţi şi în cursa pentru Banca Românească şi Leumi Bank. În spatele fondului american, cu birouri la New York şi la Londra, se află J. Christopher Flowers, un matematician care a ajuns miliardar prin câteva tranzacţii inteligente, în special în sectorul bancar.