Studiu Glami.ro: Românii analizează ofertele de la 4-6 magazine online de fashion înainte de a comanda

Autor: Ioana Nita 15.03.2019

Înainte de a cumpăra online un articol de îmbrăcăminte sau încălţăminte, românii analizează ofertele din 4-6 magazine online, finalizând o comandă în mai mult de 60 de minute, interval peste timpul petrecut într-un magazin fizic, potrivit unui studiu realizat de platforma Glami.ro, lansată în România în iunie 2017 de către compania cehă InspiGroup.

Platforma funcţionează ca un catalog online de fashion, reunind produse de la mai mulţi retaileri online. Utilizatorii care au participat la studiul Glami.ro preferă cumpărăturile online datorită preţurilor mai bune găsite în magazinele online (63%) şi cumpără frecvent online în sezonul reducerilor (52%). 45% dintre cei intervievaţi au menţionat că nu găsesc aceeaşi diversitate în magazinele fizice.

Totodată, 81% dintre români au tendinţa de a cumpăra în magazinele online cunoscute, cu conţinut în limba română, însă cumpărăturile de la branduri internaţionale sunt de asemenea în creştere, 13% dintre respondenţi făcând în ultimul an achiziţii din magazine online internaţionale precum ASOS.com sau Farfetch.com.