Doi şefi de la Facebook au dezertat peste noapte, lăsându-l pe Zuckerberg să se descurce singur cu problemele

Ziarul Financiar 15.03.2019

Facebook este zguduită de două noi plecări, după ce Chris Cox, Chief Product Officer, şi Chris Daniels, şeful WhatsApp, au plecat din companie, scrie BBC. Cox s-a alăturat grupului încă din 2005, la un an după ce Facebook a fost fondată, în timp ce Daniels şi-a preluat rolul un an mai târziu. Nu a fost oferit niciun motiv pentru plecările celor doi.

Săptămâna aceasta, Facebook şi celelalte platforme ale reţelei de social media, au suferit cea mai mare întrerupere din istorie, după o probleme la servere în timpul unei configurări.

Cox, care este şi un apropiat al lui Zuckerberg, a pornit ca inginer programator în cadrul Facebook, şi a construit o serie de elemente cheie ale reţelei, inclusiv News Feed-ul. 

Deşi nu a oferit un motiv pentru plecarea lui Cox din companie, Zuckerberg a insistat că ”a discutat şi că îşi doreşte să facă altceva” pentru câţiva ani. Daniels, a preluat funcţia de şef al WhatsApp, după mai mulţi ani în care a condus Internet.org, o iniţiativă care îşi propunea creşterea conectivităţii la Internet peste tot în lume. 

El va fi înlocuit de Will Cathcart, care momentan este şeful aplicaţiei mobile a Facebook.