Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor despre taxa bancară: “Dacă ar fi de ales, evident ar fi benefică prorogarea termenului de aplicare. Eu simt că industria bancară s-a refugiat de un tsunami pe un munte şi am constatat că este un vulcan şi încercăm să fugim şi de acest foc”

Autor: Claudia Medrega 15.03.2019

Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, consideră că ar fi de dorit cel puţin amânarea termenului de aplicare al taxei bancare, însă a susţinut că băncile trebuie să ia în calcul toate posibilităţile legate de taxa bancară.

“Timpul este atât de scurt, insuficient pentru a avea o discuţie în cunoştiinţă de cauză. Dacă ar fi de ales, evident ar fi benefică prorogarea termenului de aplicare. Sfârşitul lunii martie este aproape. Este nevoie de timp să prevezi care este impactul real. Eu simt că industria bancară s-a refugiat de un tsunami pe un munte şi am constatat că este un vulcan şi încercăm să fugim de acest foc. Este normal ca băncile să ia în calcul toate posibilităţile”, a declarat Dănescu la o conferinţă organizată de ARB.

Dănescu a amintit că băncile îşi doresc tocmai cea mai bună abordare, adică să se ia  reppede în discuţie chiar şi o renunţare la taxa bancară. “Costul politic este mai mare dacă nu se ia o decizie rapidă. Limitarea maximală a impactului este renunţarea la taxă. Dar noi vorm fi obligaţi şi la o discuţie legată de reducerea impactului taxei”.

Taxa pe activele băncilor, care a bulversat sectorul bancar, se calculează în funcţie de evoluţia dobânzilor interbancare ROBOR la trei luni şi la şase luni şi trebuie plătită dacă media trimestrială a ROBOR depăşeşte pragul de referinţă de 2%.

Ministrul finanţelor Eugen Teo­do­rovici a promis agenţiei de rating S&P că va modifica modul de calcul pentru taxa bancară, astfel încât taxa nu va mai fi legată de indicele ROBOR, ci va fi una fixă calculată la o bază de active mai redusă. De asemenea, Teodorovici susţinea că taxa pe activele bancare va fi ajustată în jos, în funcţie de diferenţa dintre dobânda percepută de bancheri la credite şi cea plătită de bănci la depozite, diferenţă cunoscută ca marja de câştig a băncilor. Totodată, taxa ar putea să fie ajustată în jos şi în corelaţie cu creşterea intermedierii financiare.

Rămâne de văzut dacă şi cum vor modifica în cele din urmă politicienii taxa pe activele bancare.