Natalia Gelstein Kiss, director general al Danone România: Fabrica din Bucureşti este în top 3 cele mai performante şi complexe fabrici ale grupului

Autor: Alexandra Cepăreanu 18.03.2019

♦ În 2017, Danone România a înregistrat afaceri de 497 mil. lei  (109 mil. euro), cu 3% mai mari comparativ cu anul 2016 ♦ Rezultatele pe 2018 nu sunt încă publice.



Danone România a fost printre ţările din cadrul grupului francez cu cele mai bune creşteri la nivel european în 2018, fabrica Danone din Bucureşti aflându-se în top 3 cele mai performante şi complexe fabrici din portofoliul companiei, având o capacitate de producţie de 75.000 de tone pe an, a spus pentru ZF Natalia Gelstein Kiss, director general al Danone România, Bulgaria, Moldova şi ţările adriatice.

„Totodată, fabrica din Româ­nia este renumită pentru tehnologia unică de fermentare a iaurtului (…), iaurturile produse local sunt tri­mise în multe ţări de pe conti­nentul nostru - Franţa, Spania, Italia, Belgia, Ungaria, Grecia, Bul­ga­ria“, a adăugat Natalia Gelstein Kiss.