SIF1 şi SIF4, care deţin împreună 5% din SIF5, îi cer lui Ciurezu să dea socoteală cu privire la investiţiile efectuate şi plasarea banilor din vânzarea BCR

Autor: Roxana Rosu 18.03.2019

Operaţiunea de vânzare către Erste a pachetului de 6,29% deţinut de SIF Oltenia la BCR a fost finalizată în octombrie 2018, societatea de investiţii financiare obţinând suma de 140 mil. euro.



SIF Oltenia (SIF5) a anunţat acţionarii că SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4) au solicitat convocarea unei adunări generale extraordinare în luna aprilie în vederea modificării Actului Constitutiv al societăţii, cu scopul creării unor mecanisme de control al activităţii conducerii şi evaluării deciziilor legate de investiţii. SIF1 şi SIF4 deţin împreună 5% din SIF 5.