Era banilor ieftini arată că nimeni nu ştie de fapt cum funcţionează politica monetară

Autor: Catalina Apostoiu 23.03.2019

Politica monetară ar trebui să funcţioneze aşa: redu dobânzile şi vei încuraja companiile şi gospodăriile să se împrumute, să investească, să cheltuiască. De fapt, lucrurile nu stau chiar aşa, scrie Bloomberg. 

În era banilor ieftini, de-acum în al doilea deceniu în majoritatea ţărilor dezvoltate (şi al treilea în Japonia), împrumuturi s-au făcut din abundenţă. Dar de către guvern. 
Datele ajută la explicarea percepţiei în creştere că băncile centrale, care au luat măsuri de urgenţă pentru a scoate economiile din criza din 2008, ar putea să nu mai fie capabile să repete trucul în altă criză.

Acestea se confruntă chiar cu semne mai mari de întrebare privitoare la independenţa de politică. În ultimul deceniu, actorii privaţi încă îndatoraţi au fost în mare parte reticenţi să intre din nou pe roşu, chiar şi la dobânzile ultra-scăzute fabricate de băncile centrale, în timp de guvernele au făcut acest lucru. 

Linia de separare începe să devină neclară, iar unii analişti spun că a sosit timpul ca aceasta să fie redesenată. 

“Trebuie să ne updatăm gândirea pe o poziţie de cooperare sporită între autorităţile fiscale şi cele monetare”, spune Paul McCulley, fost economist-şef în cadrul Pimco. 

Majoritatea economiştilor văd riscul ca aceasta să ducă la o ieşire de sub control a preţurilor. Acesta este unul din motivele pentru care resping Teoria Monetară Modernă, o şcoală de gândire care susţine deficite mai mari, fiind relaxată cu privire la finanţarea acestora de către băncile centrale. 

Economiştii MMT spun că datoria publică este în general mai sigură decât cea privată. 

Din ce în ce mai frecvente sunt şi apelurile ca guvernele să impulsioneze economiile dacă băncile centrale nu o pot face. 
În Japonia, colaborarea dintre cei responsabili de bugete şi cei care administrează dobânzile este mai strânsă decât în alte părţi. 

În mijlocul crizei, colaborarea dintre guverne şi bănci centrale a fost una destul de deschisă aproape peste tot. Împrumuturile publice la dobânzi scăzute s-au dovedit a fi o modalitate eficientă de a stopa Marea Recesiune. Deficitele bugetare au ajutat SUA şi Japonia să se redreseze mai rapid.

Problema pentru strategi este că ceea ce a părut drept un mijloc de stopare a unei crize pe termen scurt s-a prelungit pe ani întregi, crescând probabilitatea ca dobânzile să fie încă scăzute la următoarea criză.

În SUA, o pluralitate de economişti se aşteaptă la o recesiune în 2020. Fed-ul va dispune de ceva spaţiu pentru reducerea dobânzilor, spre deosebire de celelalte bănci centrale. 

Şi chiar dacă acestea ar avea, istoria recentă spune că guvernele ar fi probabil cele care ar profita de dobânzile scăzute. 

Cele mai severe recesiuni care au lovit ţările dezvoltate în ultima vreme (şi unele pieţe emergente) au urmat după acumulări rapide de credit privat, un motiv pentru care băncilor centrale le-a fost dificil să injecteze stimulente. Iar astăzi, gospodăriile şi companiile sunt încă adânc îndatorate după standardele trecute. 
Spre deosebire de guverne, acestea nu au fost nerăbdătoare să se împrumute, indiferent cât de scăzute ar fi fost costurile.