Afacerile distribuitorului de telefoane şi tablete Phonetastic au trecut de 52 milioane de euro în 2018, plus 36%

Autor: Adrian Seceleanu 19.03.2019

Compania are în plan să atingă vânzări de 70 de milioane de euro în 2019 şi va ataca şi piaţa clienţilor companii, cărora le va propune să le cumpere înapoi telefoanele vândute după un an de zile.



Distribuitorul de telefoane mo­bile, tablete şi accesorii Pho­netastic GSM, unul dintre cei mai mari jucători lo­cali - activ şi pe alte pieţe din Europa, a înregistrat în 2018 o creştere de peste 36% a cifrei de afaceri, la 243 mil. lei (52 mil. euro).

„Creştem organic (...). Pentru anul în curs ne propunem  să atingem şi chiar să de­păşim borna de 70 de milioane de euro cifră de afaceri anuală“, a declarat George Mo­canu, cofondator şi CEO al Phonetastic.

Compania, înfiinţată în anul 2010 de un grup de antreprenori locali - George Mocanu şi Bogdan Stroi, a înregistrat în 2017 un boom al afacerilor, care au crescut de peste două ori în raport cu 2016, la 178,7 mil. lei (39,1 mil. euro), conform datelor ra­por­tate de companie la Ministerul Finan­ţelor Publice.

Compania a mai înregistrat un boom puternic al afacerilor şi în anul 2014, când afacerile companiei au urcat la 66 mil. lei de la 24 mil. lei în 2013. Pentru a-şi atinge obiec­tivele de creştere compania va ataca şi segmentul companiilor din România, cărora le va propune un pa­chet de servicii care să le determine să nu-şi mai cumpere gadgeturile de la retaileri sau ope­ratori de telefonie mobilă, jucătorii care do­mină acest segment. „În premieră pentru piaţa B2B din Ro­mânia, compania va intro­duce în portofoliu vânzarea de smart­phone-uri, tablete şi alte dispozitive mobile - însoţită de servicii tip buy back şi asigurare pe o perioadă de 1 an de la data vânzării. Uzura morală a telefoanelor nu mai cade astfel în sarcina companiilor care îşi pot revinde aceste produse către Phonetastic, la împlinirea termenului mai sus amintit de un an“, conform reprezentanţilor firmei. „Piaţa B2B din România este o ţintă clară pentru noi în acest an“, a punctat Mocanu. „Pentru componenta de mobilitate - telefoane, ta­blete şi accesorii mobile - am dezvoltat capa­cităţi de livrare la comandă, pentru orice tip de proiect“, mai spune Mocanu. Pentru seg­mentul B2B, Phonetastic livrează telefoane recondiţionate premium, la preţuri cu 20% mai mici decât cele pentru telefoanele noi.

Piaţa locală de distribuţie de telefoane mobile este dominată, de la mare distanţă, de compania Gersim Impex, deţinută de antreprenorul Dan Ştefănescu. Gersim Impex a înregistrat în 2018 afaceri de 150 mil. euro, în scădere cu 10% faţă de anul precedent, rezultat pe care Dan Ştefănescu - proprietar şi CEO al firmei - l-a considerat a fi unul „bun“ chiar dacă pe ansamblu piaţa a crescut.

Piaţa locală de smartphone-uri va creşte anul acesta cu circa 7-10% din punct de vedere valoric, urmând să ajungă astfel la peste 1,42 miliarde euro, însă din punct de vedere cantitativ va fi constantă, potrivit Samsung România, subsidiara locală a celui mai mare producător de telefoane inte­ligente din lume.

Anul trecut, valoarea vânzărilor de smartphone-uri din România s-a situat la 1,33 miliarde euro, în creştere cu 22% faţă de 2017, pe fondul apetitului românilor pentru modele de telefoane inteligente de ultimă generaţie cu preţuri mai ridicate. Cantitativ însă, numărul de smartphone-uri vândute în 2018 pe plan local a crescut doar cu 4%, de doar 4%, piaţa de profil ajungând astfel la 4,7 milioane de unităţi.