Urmează ZF Top tranzacţii 2019, ediţia a 13-a. Cât de dependentă este piaţa locală de fuziuni şi achiziţii de evoluţia pieţei mondiale de profil?

Autor: Cristina Roşca 20.03.2019

Aceasta este doar una dintre întrebările care îşi vor găsi răspuns la o nouă ediţie a conferinţei  ZF Top tranzacţii 2019, cea de-a 13-a, care aduce la aceeaşi masă cei mai importanţi jucători din domeniul fuziunilor şi achiziţiilor.

Piaţa de M&A din România este dependentă de evoluţia economiei locale, mergând mână în mână cu aceasta, iar această relaţie este cu atât mai evidentă pe parcursul ultimului deceniu. Mai exact, în 2007-2008, ultimii ani de boom economic, piaţa de fuziuni şi achiziţii atinsese şi ea un maxim istoric, pentru ca odată cu venirea crizei trendul descendent să se instaleze. Investitorii – financiari sau strategici – au devenit mai prudenţi la modul în care îşi cheltuie banii.