Cristina Ionescu, KPMG: Procesăm un milion de facturi pe an cu un robot şi şase angajaţi

Autor: Cristina Bellu 20.03.2019

În medie, organizaţiile înregistrează costuri de până la 10 euro pe factură în ceea ce priveşte operarea, validarea datelor, corectarea şi stocarea acestora, majoritatea facturilor fiind primite în format electronic prin e-mail, operarea acestora însemnând tipărirea documentelor şi înregistrarea manuală în contabilitate, potrivit datelor KPMG.

Avansul tehnologic începe să se reflecte tot mai mult în modificarea  activităţilor tradiţionale din cadrul companiilor, astfel că roboţii, soluţiile de tip RPA (Robotic Process Auto­mation), aplicaţiile, inteligenţa artificială şi machine learning sunt implementate să rezolve probleme şi să reducă semni­ficativ din timpul alocat activităţilor uzuale din business, crescând astfel productivitatea şi valoarea adăugată.