Are România nevoie de o economie de piaţă? Dragoş Neacşu, CEO al Erste Asset Management: Ne întoarcem spre forme de administrare arbitrară în care dialogul - esenţial într-o economie de piaţă - este respins

Cu mulţi ani în urmă, în vremea guvernului Năstase, am fost trimis prin ţară, în cadrul unui proiect, în căutarea „oraşelor moarte” ale României. Abia ieşite dintr-o criză complicată, cu închideri de fabrici, cu un colaps al unor sectoare întregi, oraşele mici arătau ca după război. Nici azi oraşele care nu sunt poli de putere economică nu arată cine ştie ce, dar atunci era groaznic. În Luduş (orăşel cu 15.000 de locuitori) rămăsese o singură făbricuţă care prelucra in, dar când am vizitat-o era închisă pentru că nimeni nu voia inul ei, care zăcea de-a valma într-un depozit murdar. În Târnăveni am găsit un antreprenor care făcea bolţari şi o fabrică încă de stat, închisă, care se chinuia să supravieţuiască până la o privatizare care pentru ea nu a mai venit. În Petroşani, la fel, cineva încerca, într-un depozit dezafectat, să facă uşi şi ferestre. Asta era cam totul. România nu era „economie de piaţă” în sensul înţeles de Uniunea Europeană. Dar azi, la 16 ani de atunci, este o economie de piaţă? Sau ce fel de economie este?

„În 11 ani de când am aderat la Uniunea Europeană, România şi-a pus la punct legislaţia, potrivit normelor de piaţă care funcţionează în UE. Sigur că sunt zone în care lucrurile mai trebuie aranjate, dar, în general, suntem la un nivel ridicat al armonizării legislaţiei. Dincolo de ceea ce este scris pe hârtie, dincolo de ceea ce este publicat în Monitorul Oficial, corpul social trebuie să funcţioneze însă potrivit unor principii care merg dincolo de legi. Avem legi, iar un antreprenor român nu s-ar rătăci în hăţişul legislativ european dacă se extinde peste graniţe, pentru că legile sunt armonizate în mare. Problema este cum sunt ele puse în practică în viaţa de zi cu zi şi de noi, şi de autoritate, ce respect avem faţă de legi, de valori. Iar aici lucrurile stau rău şi nu ne ţinem de ce am promis la aderare”, comentează Dragoş Neacşu, CEO al BCR Asset Management.

Şi dă un exemplu: după ce am depăşit perioada cu inflaţie mare, ar fi trebuit să facem bugete multianuale, pentru că marile proiecte trec de la un ciclu electoral la altul şi atunci este nevoie de ele pentru a stabili priorităţile pe termen lung. Cât alocăm pentru infrastructură, cât pentru sănătate, cât pentru învăţământ şi, mai ales, unde.

„În loc de asta, în ultimii doi ani şi în ultimul an, în special, administraţia a adoptat un model care este în totală opoziţie şi cu ceea ce se întâmplă în societăţile de piaţă unde una dintre virtuţile de căpătâi este dialogul, şi cu ce ar trebui să facem chiar noi. Ce a făcut Ordonanţa 114, dincolo de a impune impozite suplimentare? A introdus impreviziunea, care este o dinamită curată. În loc să fim împreună, ne trezim aruncaţi din cetate, duşmani ai poporului, exponenţi ai urii de clasă. Am ajuns un corp social agresat, forţaţi să ne apărăm. Suntem ameninţaţi şi de aici rezultă o realitate inhibată care are prea puţin de-a face cu virtuţi ce ţin de societăţile moderne, în care, dincolo de susţinerea pentru piaţa liberă, există un dialog permanent între toţi actorii societăţii. Din acest punct de vedere, înregistrăm «forme fără fond» în multe zone ale societăţii. Avem o legislaţie armonizată cu UE, dar nu am ajuns la o masă critică astfel încât să spunem: Nu mai este cale de întoarcere.”

Vorbind despre drumuri fără întoarcere, Neaşu dă exemplu legislaţiei privind guvernanţa corporatistă, o legislaţie bună care, pe hârtie, asigură drepturile acţionarilor minoritari sau transparenţa legată de banii contribuabililor. Dar, arată el, legislaţia bună a fost stricată de politicieni şi, astfel, consiliilor de administraţie, în loc să fie numite pe 3-4 ani, le sunt prelungite mandatele cu câteva luni. În condiţiile astea, cum să se gândească companiile la extindere, deşi unele ar putea ajunge campioni regionali? Şi cu ce bani, când statul le ia totul?

„Ne întoarcem spre forme de administrare arbitrară, în care, eu, autoritate, decid, iar voi ceilalţi executaţi. Ne întoarcem spre o formă de gândire în care dialogul - esenţial într-o economie de piaţă - este respins. România a progresat enorm din 2000 încoace. Avem o generaţie de antreprenori români care au îmbrăţişat virtuţile pieţei, au creat businessuri puternice, unii au ieşit peste hotare. Dar statul este mult în urmă, statul este vechi şi nu ţine pasul cu capitalismul dezvoltat de cei de aici – români, expaţi, ce sunt ei. Avem nevoie de un numitor comun, de un cadru stabil la care toată lumea să contribuie şi să facă în aşa fel încât să ne fie tuturor mai bine.”

Pentru a găsi o ieşire la problemele mai sus ridicate, ZF împreună cu AOAR şi New Europe College organizează pe 28 martie o dezbatere din care trebuie să iasă clar un răspuns: pe ce drum vrem să o apucăm?