Adrian Vasilescu, BNR: Ieftinirea creditului nu ţine de recalcularea Robor-ului

Un indicator al pieţei monetare, Robor-ul, exprimând medii ale dobânzilor la care băncile fac plasamente în lei la alte bănci, este în atenţia uneia dintre comisiile Senatului. Motivul fiind, ca intenţie, generos: găsirea unei soluţii care să conducă la ieftinirea creditului în România prin modificarea formulei de calcul al Robor-ului. Numai că această intenţie, oricât ar fi de generoasă, nu are cum să ajungă la rezultatul scontat. Pentru că în formula actuală a dobânzii active  -  am numit dobânda la credite  - , constituită (aşa cum prevede o ordonanţă de urgenţă a guvernului din 2010) prin adunarea Robor-ului cu marja băncii creditoare, o reducere a Robor-ului nu de către piaţă, ci prin găsirea unei formule-magice  de recalculare, ar avea o influenţă egală cu... zero. Mă refer, desigur, la o influenţă pozitivă, care să se soldeze cu reducerea dobânzilor active. Fiindcă în alt plan, cel al influenţelor negative, s-ar  aduna chiar aglomerări de stocuri. Din acest punct de vedere, propunerea de a rupe Robor-ul de taxarea activelor financiare ale băncilor, în contextul căutărilor privind modificarea OUG 114/2018, este singura realistă.

Este o certitudine că Robor-ul ascultă de Banca Naţională. Dar de la acest postulat, care rezultă din lege, exprimând o realitate a politicii monetare, şi până la vehicularea tezei că Banca Naţională ar manipula Robor-ul, diferenţa e de la pământ la cer. De altfel, teza nici n-a rezistat în dezbaterea publică. Universităţile, instituţiile de analiză financiară, mediul academic în general, mass-media au demonstrat inconsistenţa afirmaţiilor că „BNR împreună cu băncile măsluiesc Robor-ul ca să scumpească creditul“; şi că, în consecinţă, OUG 114/2018, care a stabilit că băncile vor plăti o taxă pe activele financiare... dacă Robor-ul va mai urca peste 2 la sută are menirea de a ieftini creditul. Efectul a fost însă tocmai invers: de trei luni, de când OUG 114 a intrat în vigoare, Robor-ul a urcat întruna. A urcat de la valori în jur de 2 la sută către plafonul maxim de 3,50 la sută. Şi când scriu „plafonul maxim“, iau în calcul faptul că tentaţiile unor bănci de a-şi plasa excedentele de lei la cotaţii mai mari de 3,50 la sută n-au lipsit, dar mecanismul coridorului dobânzilor impus de BNR a funcţionat, blocând creşterea peste acest nivel atât a Robor-ului, cât şi a dobânzilor la credite.

Voi detalia. După doi ani şi trei trimestre (din ianuarie 2015 până la sfârşitul lui septambrie 2017) cu preţuri care fie au scăzut, fie au înregistrat  creşteri dintre cele mai lente, societatea românească a avut destul de mult timp să uite de inflaţie. Şi de Robor. O inflaţie modică a făcut ca şi Robor-ul să se mişte pe cursul unor cote în jur de zero. În aceste împrejurări, excepţionale desigur, căci nici economia, nici bunăstarea populaţiei nu au un viitor prea bun când inflaţia coboară prea mult sub

2 la sută creditele s-au ieftinit. În tot acest timp, băncile româneşti au dat credite cu dobânzi apropiate de cele din Cehia, Polonia sau Ungaria. Cu aceste ţări ne comparăm când „vrem credite ca afară“, alte comparaţii fiind simple visuri. În octombrie 2017 însă, când speram să ajungem la o inflaţie de 2 la sută şi să rămânem acolo, ne-am trezit cu un şoc inflaţionist. Primul dintr-un ciclu de cinci astfel de şocuri, la intervale de două sau trei luni, ce s-au întins dincolo de vara lui 2018. Toate provocate de autorităţile de reglementare a preţurilor la electricitate, energie termică şi gaze naturale, uneori în combinaţie cu creşterea preţului internaţional al ţiţeiului, care a scumpit combustibilul. Inflaţia a urcat vertiginos (de la sub zero la sută la 5,41 la sută creşterea este uriaşă), iar Robor-ul ia luat urma.

Doar inflaţia şi dobânzile sunt surori siameze.

Asta se întâmpla în toamna lui 2017, iar prim-ministrul de atunci a strigat că „Banca Naţională nu-i acasă“. Un neadevăr. Banca Naţională era acasă şi şi-a făcut treaba întocmai cum cere legea. A intervenit eficient, a stăvilit şocurile inflaţioniste şi a încheiat anul 2018 în limitele ţintei  stabilite.

În legătură cu intervenţia Băncii Naţionale, este de reţinut ideea subliniată apăsat în toate cărţile de politică monetară, şi anume că inflaţia se combate cu dobânzi real-pozitive. Deasupra ratei inflaţiei, deci. Ceea ce ar fi însemnat ca, la o inflaţie pe 12 luni de 5,41 la sută, BNR să fi urcat dobânda de politică monetară la cel puţin 5,75 la sută. Care ar fi fost consecinţele? Coridorul ratelor dobânzilor Băncii Naţionale ar fi fost 4,75  -  5,75  -  6,75. Cu o rată Lombard  (rata pe care o percepe BNR pentru creditele de urgenţă date băncilor) de 6,75  la sută, Robor-ul nu ar mai fi avut ca în prezent un plafon maxim de 3,50 la sută (dat de actuala rată Lombard), ci de 6,75 la sută, cu cât s-ar fi împrumutat băncile de la BNR. Iar cu un Robor  dublu imaginaţi-vă  cât de mult s-ar fi scumpit creditul! Şi ce şoc ar fi fost o dobândă de politică monetară dublă pentru creşterea economică a ţării!  De ţinut minte! Robor-ul scade când inflaţia se duce în jos! Şi urcă inevitabil când urcă şi inflaţia! Dar urcă numai până la nivelul plafonului pe care i-l stabileşte Banca Naţională, prin rata Lombard. Nici măcar o sutime în plus. În acelaşi timp, ori de câte ori apar tentaţii de salturi peste plafon, când unele bănci îşi vând titlurile de stat ca să câştige imediat şi nu mai pot apela la creditul Lombard dacă ajung în impas, responsabilii BNR se întâlnesc faţă în faţă cu şefii băncilor în cauză, îi privesc ochi în ochi şi le arată obrazul, în toată lumea acest stil de a face politică monetară fiind denumit „sugestie morală“. Folosit, desigur, când nu se impun sancţiuni grave. Dovada că acest tip de întâlniri nu înseamnă nicidecum „cârdăşie“ este faptul că toate aceste întâlniri între BNR şi bănci, indiferent când au avut loc, în 2008, în 2010 sau în anul curent, au avut ca efect numai şi numai aducerea Robor-ului în limitele impuse de lege şi de reglementările interne. Şi în exclusivitate în jos!

Dar toate aceste reflecţii se referă la Robor ca indicator al pieţei monetare. Fără nicio legătură cu rolul lui în formula dobânzii active. Dacă o dobândă activă e, să spunem, de 8 la sută,patru părţi le reprezintă costurile operaţionale, două părţi acoperă riscurile creditării, o parte finanţarea şi o parte costul capitalului. Unde este, în această formulă, Robor-ul? Nicăieri! Este, deci, limpede că nicio formulă magică din lume, pentru recalcularea Robor-ului, nu ar ieftini creditul nici măcar cu o sutime.