Principalul consilier economic al fostului preşedinte american Obama, s-a sinucis la numai 58 de ani. El este cunoscut pentru studiul care dovedeşte că bărbaţii care îşi pierd jobul intră în depresie şi abuzează de opioide

Autor: Alex Ciutacu 22.03.2019

Faimosul economist american Alan Krueger s-a sinucis weekendul trecut la vârsta de 58 de ani, potrivit WSJ.

Cei care au urmărit politica americană îl cunosc probabil pe Krueger de când făcea parte din administraţia preşedintelui Obama, iniţial ca secretar adjunct al Trezoreriei, apoi ca şef al consilierilor economici  - fiind practic consilierul şef al lui Obama pe probleme de economie.

De-a lungul timpului, Krueger a devenit faimos pentru mai multe teorii legate de piaţa muncii, inclusiv cea conform căreia păstrarea salariului minim nu generează automat un şomaj mai ridicat, sau cea conform căreia criza opioidelor a fost alimentată de şomaj, încât mulţi bărbaţi care şi-au pierdut locul de muncă s-au refugiat în anelgezice puternice şi au ajuns în mizerie. 

Faimosul economist american Alan Krueger s-a sinucis weekendul trecut la vârsta de 58 de ani, potrivit WSJ.

Cei care au urmărit politica americană îl cunosc probabil pe Krueger de când făcea parte din administraţia preşedintelui Obama, iniţial ca secretar adjunct al Trezoreriei, apoi ca şef al consilierilor economici  - fiind practic consilierul şef al lui Obama pe probleme de economie.

Krueger a scris de-a lungul timpului multe lucrări şi analize pe subiecte variate, de la concerte rock n roll şi până la rădăcinile terorismului.

„Alan a fost un om mai profund decât cifrele de pe ecran şi decât graficele de pe hârtie. El nu a văzut politicile economice drept o problematică a teoriilor abstracte, ci ca pe un mod de a face viaţa oamenilor mai bună”, a transmis preşedintele Obama.

În centrul cercetărilor lui Krueger a stat tot timpul dorinţa de a înţelege suferinţa umană şi modul în care politicile publice ar putea să o amelioreze, atrage atenţia Betsey Stevenson, economist în cadrul universităţii din Michigan.

„A fost prima persoană care m-a învăţat că nimic nu este mai dureros pentru un şomer decât căutarea unui loc de muncă, şi că noi nu putem înţelege această căutare şi şomajul fără să înţelegem această problemă şi ce derivă din ea”, spune Stevenson.

În ultimii ani el a încercat să sublinieze cât mai apăsat legătura dintre şomaj şi criza opioidelor.

Într-o descoperire care a alarmat mediul politic, Krueger a descoperit că circa jumătate din bărbaţii americani aflaţi în şomaj consumă medicamente puternice în fiecare zi.