Start-up-ul românesc Keez îşi oferă serviciile de contabilitate în programul StartUp Nation după ce a încheiat un parteneriat cu BCR

Autor: Alexandra Cepăreanu 22.03.2019

Start-up-ul românesc Keez care oferă servicii de contabilitate online pentru firmele mici şi mijlocii intră în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR) pentru a-şi oferi serviciile în cadrul programului de finanţare StartUp Nation, potrivit unui comunicat de presă transmis de compania Keez.

„Sunt fericit că BCR a ales Keez să facă parte din acest program în care se încurajează şi se sprijină firmele mici cu idei mari (...). Implicarea în susţinerea firmelor tip start-up este o prioritate şi pentru Keez. Deşi suntem o firmă de contabilitate online, noi ne implicăm şi în educaţia financiară şi de business a clienţilor noştri. Consultanţa nelimitată din partea experţilor CECCAR parteneri KEEZ face din pachetul de beneficii pe care start up-urile le au incluse”, a spus Daniel Mateescu, CEO Keez.

Astfel, aşa cum prin intermediul pachetului StartUp Nation de la BCR antreprenorii au practic banca în buzunar, pe telefonul lor, la fel au de astăzi şi toate documentele contabile, facturile, chitanţele, rapoartele, bilanţurile, jurnalele şi multe altele, pe acelaşi telefon, prin aplicaţia Keez Mobile. Facilităţi sunt disponibile şi în variantă web, se arată în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor, indiferent de abonamentul lunar de contabilitate online pe care îl aleg antreprenorii, aceştia au şase luni gratuite la pachetul Mini prin care antreprenorii pot transmite online documente pentru realizarea activităţii contabile, au acces online 24/7 la toate documentele financiare-plus modul de facturare-, raportări complexe şi simplificate disponibile în timp real pe desktop şi pe telefonul mobil, pontaj în timp real şi generare automată a contractelor de muncă pentru salariaţi, întocmire contabilitate financiară, jurnal TVA, balanţă, registre contabile, realizare de bilanţ, depunere de declaraţii taxe şi impozite şi relizarea de documente de salarizare şi ITM.