Lovitură de teatru: Donald Trump anulează sancţiuni pe care Departamentul Trezoreriei tocmai le-a impus Coreei de Nord

Autor: Mihai Draghici 22.03.2019

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat vineri după-amiază că a ordonat anularea unor sancţiuni pe care Departamentul american al Trezoreriei tocmai le-a impus Coreei de Nord.

"S-a anunţat astăzi de către Departamentul american al Trezoreriei că noi sancţiuni de amploare vor fi adăugate celor impuse deja Coreei de Nord. Am ordonat deja retragerea acestor sancţiuni suplimentare!", a declarat Donald Trump vineri după-amiază prin Twitter.

Deocamdată, nu este clar la ce sancţiuni se referă Donald Trump, deşi Statele Unite au anunţat joi introducerea pe o listă neagră a două companii chineze acuzate că ajută Coreea de Nord să evite sancţiunile impuse din cauza programului nuclear, comentează agenţia de presă Reuters.

Donald Trump s-a întâlnit de două ori cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, dar negocierile pe tema denuclearizării nu au ajuns încă la niciun rezultat.