Are România nevoie de o economie de piaţă? Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: Capitalismul pe care l-am preluat pe nemestecate este un capitalism sălbatic. Piaţa internă trebuie apărată

Capitalismul nostru este unul preluat pe nemestecate şi avem o dovadă clară aici: orice prog­noză am face, aceasta este sfidată de realitate. Prognozezi cădere economică şi te trezeşti cu creşteri neaşteptate; anunţi dezastrul, dar iadul se amână; semeni grâu şi culegi leuştean. Asta pentru că nimic de aici nu seamănă cu capitalismul din manual, co­mentează Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj, unul din principalii jucători din industria de medicamente din România. La 30 de ani de când România a abandonat sistemul economiei centralizate încă rămâne în aer întrebarea: ce fel de societate sunetem, totuşi? Am înlocuit ce cu ce?

„Modelul în care economia s-a dezvoltat abandonând industria manufacturieră este unul greşit. Avem un singur tip de industrie care aduce profit: industria automotive, care face 10% din exporturile noastre. Restul este neant. Înainte de căderea comunismului, în Cluj erau 30 de fabrici puternice. Desigur că lumea se schimbă, că unele dintre ele nu şi-au mai găsit locul pe piaţă şi, firesc, ceea ce nu are desfacere este sortit pieirii. Dar toate 30? Mii de fabrici închise în ţară? Trebuia toate închise? În momentul în care pierzi industria de manufactură pierzi, de fapt, stâlpii de rezistenţă. Oamenii pricepuţi pleacă din ţară şi produc bani pentru alţii, iar tu trăieşti din împrumuturi“, comentează Dragoş Damian.

Problema adoptării unui model economic nu este nouă, iar pentru ţări mici ca România alegerea se poate dovedi dramatică. Pentru că suntem în vâltoarea Brexitului, trebuie amintit că, în anii ’70-’80 ai secolului trecut, britanicii, sub Margaret Thatcher, şi-au mutat atenţia dinspre industrie spre servicii. Globalizarea a întărit delocalizările, iar astăzi UK, în ciuda faptului că este una dintre cele mai bogate ţări de pe glob, s-a trezit într-o situaţie complicată în care oamenii nu mai vor să trăiască cu fericirea că City este metropola afacerilor şi că 3.000 de bancheri câştigă peste un milion de euro pe an.

Nu poţi să fii puternic fără o industrie manufacturieră puternică, spune Dragoş Damian.

„Am făcut o greşeală pentru că l-am pierdut pe celebrul <Dorel>. Pentru că, o dată cu el, au dispărut salarii şi profituri şi bani la buget.“

Daman susţine că aici este rolul esenţial al statului, acela de a ghida politicile. Suntem, da, o economie de piaţă, dar una de mucava. Suntem o părere de economie de piaţă, trăim într-un capitalism sălbatic din care nimeni nu înţelege nimic: când spui că plouă, ninge, când îţi iei umbrela te topeşti de cădură: „un capitalism pe care l-am adoptat pe nemestecare şi care s-a transformat într-un capitalism sălbtic. Dovadă că niciuna dintre previziunile economiştilor nu se potriveşte cu realitatea“.

Damian este unul dintre cei care susţin intervenţia, măcar parţială, a statului în economie.

„Este de mult abandonată ipoteza că statul nu trebuie să intervină. Este demult abandonat modelul că <eu cumpăr ce-i mai ieftin, restul nu mă interesează>. Vorbim astăzi, ca să folosesc un barbarism, de un <capitalism socialist>, mai ales după războiul economic declanşat de Statele Unite: nu sunt americanii capitalişti?“

Industria locală trebuie apărată. Lipsa de reglementări şi acest capitalism vechi în care piaţa local nu este apărată a condus la ceea ce vedem azi: România importă în deznădejde, ţara trăieşte din împrumuturi, în vreme ce „Doreii“ de care râdeam fac profit pentru alţii: „Toată politica din ultimii zece ani au făcut România atât de vulnerabilă în faţa exporturilor. Nu poţi rezista fiind atât de dependent de exporturi“.

Potrivit lui Damian, politica economică a creşterii prin consum („wage led growth“) este bună şi poate da rezultate.

„România a <furat> startul cu ordonanţa 114. Curând, măsura de impozitare a băncilor va fi preluată şi de ţările din oocident. Nu o impune „capitalismul“ o impune realitatea, susţine Damian.

Problema modelului de urmat este o piatră mult prea grea pentru a putea fi cărată de unul singur. Pentru că este atât de complicat, ZF împreună cu AOAR şi New Europe College organizează pe 28 martie o dezbatere din care trebuie să iasă clar un răspuns: pe ce drum vrem să o apucăm?