Poliţia Română: Criminalitatea înregistrează cea mai mică valoare din ultimii 11 ani, iar gradul siguranţei naţionale a crescut

Autori: Andreea Smerea , Mediafax 25.03.2019

Criminalitatea este în scădere, siguranţa rutieră a crescut, iar cazurile de omor soluţionate au fost de peste 99,5%, a spus şeful Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, luni, la evaluarea activităţii pe 2018 a instituţiei. Anul trecut, poliţiştii au intervenit la peste 950.000 de intervenţii.

Pentru al şaptelea an consecutiv, criminalitatea scade, iar la nivel naţional, aceasta înregistrează cea mai mică valoare din ultimii 11 ani, acelaşi trend menţinându-se şi în cazul criminalităţii stradale şi a celei din mediul rural, a spus, luni, la Cercul Militar, şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, în cadrul evenimentului dedicat zilei Poliţiei Române, unde a fost efectuat şi un bilanţ al activităţii instituţiei pe anul 2018.

,,Gradul siguranţei rutiere este în creştere. Cel mai important indicator la care ne raportăm, respectiv numărul persoanelor decedate, înregistrând o diminuare cu peste 80 de persoane, comparativ cu valorile din anul precedent”, a spus Ioan Buda.

Şeful Poliţiei Române a mai declarat că infracţionalitatea în zona transporturilor feroviare, navale şi aeriene a înregistrat în 2018 cele mai mici valori din ultimii 9 ani. Poliţiştii au avut peste 950.000 de intervenţii la evenimente, au aplanat aproximativ 120.000 de stări conflictuale şi au răspuns la peste 783.000 de solicitări venite prin 112, mai spune sursa citată.

,,Pentru că viaţa are prioritate, vorbim, pentru anul trecut, despre mai mult de 3.200 de persoane salvate şi, foarte important, despre aproximativ 13.800 de cazuri de minori lipsiţi de supraveghere, care au fost depistaţi şi încredinţaţi familiilor şi autorităţilor”, a afirmat oficialul.

Un alt obiectiv important al Poliţiei Române îl reprezintă totodată prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub toate formele sale de manifestare. Cifrele oferite de şeful Poliţiei Române arată că s-au înregistrat peste 1,6 milioane de dosare penale, iar procentul de soluţionare a cazurilor de omor a fost de peste 99,5%. Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă, se menţine sub 1% din totalul infracţiunilor sesizate, iar infracţiunile de tâlhărie continuă trendul descendent pentru al şaselea an consecutiv.

El a mai adăugat că ,,au fost destructurate 155 de grupări de criminalitate organizată şi s-au desfăşurat peste 450 de acţiuni operative de mare amploare, sub coordonarea procurorului DIICOT şi în cooperare cu structurile similare de aplicare a legii din Europa sau din alte state ale lumii”.

În privinţa combaterii infracţionalităţii economice, şeful Poliţiei Române a afirmat că accentul s-a pus pe finalitatea judiciară şi pe recuperarea prejudiciului.

,,Ca urmare, valoarea măsurilor asiguratorii dispuse în dosarele de evaziune fiscală a ajuns la aproape 780 de milioane de lei”, a declarat acesta.

Contribuţia Poliţiei Române s-a remarcat şi în sfera combaterii corupţiei. În 2018, s-au efectuat cercetări în 420 de dosare penale, iar în vederea asigurării circulaţiei controlate a lemnului şi combaterea tăierilor ilegale, ,,Poliţia Română a desfăşurat aproape 50.000 de acţiuni şi controale, în urma cărora s-a confiscat cantitatea de aproximativ 61.000 de metri cub de material lemnos", a mai spus şeful Poliţiei Române.