CFR SA l-a numit pe Constantin Axinia director general, după ce fostul director şi-a dat demisia doar după două luni

Autori: Alina Botezatu , Mediafax 25.03.2019

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, administratorul naţional de infrastructură feroviară, are, de luni, un nou director general, Constantin Axinia, care a fost desemnat de Consiliul de Administraţie.

Constantin Axinia a mai ocupat aceeaşi poziţie în perioada 2006-2007. De profesie inginer şi cu o experienţă de 35 de ani în domeniul feroviar, el va coordona activitatea CNCF CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică.

Constantin Axinia a ocupat până în prezent funcţia de director regional al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Iaşi.

El îl înlocuieşte pe Costin Mihalache, care, la 13 februarie, a preluat funcţia de la Ion Gavrilă.