Aurel Badea preia funcţia de director general adjunct al Allianz-Ţiriac, al doilea cel mai mare asigurător local

Autor: Anelis Baciu 26.03.2019

Aurel Badea, care ocupă din 2013 funcţia de director al diviziei tehnice din cadrul Allianz-Ţiriac, a fost numit director adjunct în cadrul asigură­torului, în locul Lilianei Ştefenel, care a plecat din companie la început acestui an. Numirea sa în funcţia de director general adjunct a fost deja aprobată de Autoritatea de Supraveghere Finan­ciară (ASF).

Aurel Badea lucrează din 1995 în cadrul asigurătorului controlat în prezent de grupul german Allianz (pachetul majoritar) şi omul de afaceri Ion Ţiriac. El a fost responsabil de-a lungul timpului de mai multe departa­mente din cadrul Allianz-Ţiriac, pre­cum cel de subscriere asigurări gene­rale cel de vânzări clienţi mari şi brokeri, dar şi de departamentul de daune.