ANRE: Preţurile la electricitate şi gaze nu cresc, pentru clienţii casnici în regim reglementat

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 26.03.2019

Prevederile OUG 114/2018, coroborate cu legislaţia secundară emisă de ANRE în aplicarea acesteia, nu vor conduce la creşteri de preţuri la energia electrică şi gazele naturale furnizate clienţilor finali casnici care optează pentru furnizarea în regim reglementat, informează ANRE.

Măsurile vor fi valabile în perioada 01.03.2019 – 28.07.2022 – pentru energia electrică, şi în perioada 01.01.2019 – 28.02.2022 – pentru gazele naturale.

În ceea ce priveşte clienţii finali casnici de energie electrică şi gaze naturale care au uzat de dreptul de eligibilitate, reamintim că ANRE a pus la dispoziţia acestora mai multe facilităţi menite să-i protejeze împotriva unor posibile practici comerciale incorecte. Astfel, există un instrument de comparare a preţurilor/ofertelor-tip, destinat tuturor clienţilor finali care sunt interesaţi să-şi aleagă sau să-şi schimbe furnizorul de energie electrică şi/sau gaze naturale din piaţa concurenţială, al căror scop este sa permită compararea preţurilor de furnizare şi a condiţiilor oferite de furnizori, înainte de a alege un anume furnizor sau o anume ofertă-tip.

Clienţii au posibilitatea de a reveni din piaţa concurenţială pe piaţa reglementată, în situaţia în care consideră că este mai avantajos: energie electrică – în prezent, clientul casnic de energie electrică care doreşte să revină din piaţa concurenţială la serviciul universal se va adresa furnizorilor de ultima instanţă din zona sa de reţea, având asigurat preţul avizat de ANRE; gaze naturale - clientul casnic are dreptul să revină la furnizarea reglementată şi se poate adresa furnizorului care are această obligaţie, în vederea încheierii unui contract aferent furnizării gazelor naturale în regim reglementat la preţul de furnizare aprobat de ANRE.

Pentru a afla care este furnizorul de gaze naturale care are obligaţia să îi asigure furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, clientul casnic se poate adresa furnizorului actual, care are obligaţia să îl informeze în acest sens.

Preţurile la care se realizează furnizarea gazelor naturale în regim reglementat sunt aprobate de ANRE, diferenţiat pentru fiecare furnizor si pentru fiecare categorie de clienţi stabilită în funcţie de modul de racordare la un obiectiv din sectorul gazelor naturale şi de consumul anual, şi sunt publicate de către fiecare furnizor pe pagina proprie de internet.