O semnătură de 119 milioane de dolari: Nuclearelectrica a încheiat un contract cu americanii de la General Electric pentru întreţinerea centralei de la Cernavodă

Autori: Dorin Oancea , Mediafax 26.03.2019

Nuclearelectrica a încheiat un acord cadru cu General Electric Global Services GMBH / / GE Global Parts & Products GmbH, pentru prestarea de servicii complete de întreţinere şi reparaţii pentru turbina, generatorul electric, şi alte sisteme de la Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavoda.

Valoarea contractului este de 119,98 milioane dolari şi are o durată de 8 ani, precizează un comunicat al companiei.

Un contract asemănător a fost semnat în 2010. General Electric este de mult timp un furnizor de servicii şi echipamente pentru Cernavodă, primul contract fiind semnat în anul 1981.